Drumul judeţean 709 a fost blocat, luni, după ce un autotren încărcat cu pietriş s-a răsturnat pe şosea, între localitățile Mâsca și Măderat.
Conform IPJ Arad, conducătorul auto, un cetăţean maghiar de 47 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat pe carosabil. Incidentul nu s-a soldat cu răniţi, însă drumul fost blocat câteva ore, traficul fiind deviat pe rute ocolitoare. Traficul a fost reluat în jurul orei 12.30, iar în cele aproape trei ore în care circulaţia nu a fost posibilă, s-a intervenit cu o macara pentru ridicarea autotrenului şi mutarea lui în afara părţii carosabile. De asemenea, firma care are contract cu Consiliul Judeţean Arad pentru întreţinerea drumului a ridicat tonele de pietriş care au ajuns pe partea carosabilă.
Zeci de maşini ridicate în doar 7 zile
Direcția Generală Poliția Locală Arad a anunțat că a fost aplicate 45 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regulilor de circulație rutieră, iar 21 de autovehicule au fost ridicate de pe domeniul public. „Acesta este bilanțul acțiunilor întreprinse de polițiștii locali ai Serviciului Circulație pe Drumurile Publice, în intervalul 24 – 30 iunie, în mai multe zone din municipiu. Polițiștii locali cu atribuții de circulație pe drumurile publice i-au amendat pe șoferii indisciplinați și au dispus ridicarea autovehiculelor staționate neregulamentar, în special pe aleile Ștrandului «Neptun» și în zona de acces către Aeroportul Internațional, gazda evenimentului Arad Open Air Festival“, a informat Direcția Generală Poliția Locală Arad.
Sub influența substanțelor interzise
Polițiștii de la Biroul Rutier din cadrul IPJ Arad au depistat, în noaptea de 28/29 iunie, un tânăr de 24 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Revoluției din municipiu. „În urma testării cu aparatul DRUGTEST, a rezultat că tânărul ar fi fost sub influența unor substanțe interzise“, a anunțat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Arad. Conform procedurii, au fost recoltate probe biologice, tânărului fiindu-i întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Camerunez cu carte de identitate franceză
Un tânăr din Camerun a încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, folosindu-se de o carte de identitate falsă. Tânărul a fost depistat la Punctul de Trecere al Frontierei Curtici, pe sensul de ieşire din ţară, când s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră. Camerunezul era pasager într-un tren internațional care circula pe relaţia Bucureşti – Viena, iar la controlul specific a prezentat o carte de identitate ce avea însemnele autorităţilor din Franţa. Poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că tânărul este din Camerun, are 26 de ani şi a intrat legal în România. Acesta a declarat că intenţiona să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen şi a recurs la această metodă deoarece nu deţinea un document care să îi permită trecerea frontierei.