Ziarul electronic al arădenilor

Știri pe scurt

Autorităţile de la PTF Nădlac II au blocat intrarea în ţară a două transporturi ilegale de deşeuri, în total peste 40 de tone, care proveneau din Polonia şi Spania, dispunând ca acestea să fie returnate expeditorilor din cele două ţări.

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II au verificat două TIR-uri conduse de un român şi un polonez, care transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, materiale neferoase, materiale plastice şi cauciuc de la diferite societăţi comerciale din Polonia şi Spania pentru firme din România. „Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu 42.480 de kilograme de deşeuri, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse“, a informat, marţi, Poliţia de Frontieră Arad. Autorităţile au dispus ca ambele autotrenuri să se întoarcă în ţările din care veneau.

Tractorist cercetat penal

Polițiștii din Chișineu-Criș au fost sesizați, în 28 august, în jurul orei 23.55,  despre un eveniment rutier, în localitatea Pilu. În urma cercetării la fața locului s-a stabilit că un bărbat de 45 de ani, din Pilu, în timp ce conducea un tractor neînmatriculat pe o stradă laterală din localitate, la intrarea pe D.N. 79/A, a intrat în coliziune cu un cap de pod. O minoră, care se afla pe scara tractorului, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă, fiind rănită ușor. Aceasta a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Verificările polițiștilor au relevat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraților de la Judecătoria Chișineu-Criș cu propunerea luării de măsuri preventive. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis și conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Reținut pentru mai multe infracțiuni

IPJ Arad a informat că polițiștii de la Secția 8 Rurală Săvârșin au fost sesizați despre un scandal, într-un local din această localitate. „Din cercetări s-a stabilit că, în dimineața zilei de 28 august, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Săvârșin, aflat în stare de ebrietate, ar fi provocat scandal pe terasa unui local din localitate și ar fi distrus mai multe bunuri: lămpi de iluminat, mese scaune, pahare și scrumiere. Totodată, bărbatul s-ar fi manifestat agresiv față de clienții și angajații localului, amenințându-i cu un obiect contondent“, se menționează într-o informare remisă de IPJ Arad. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat magistraților de la Judecătoria Lipova cu propunerea luării de măsuri preventive, pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice, amenințare și distrugere.

Migranţi găsiţi la frontieră

Mai mulţi migranţi din Siria, Irak şi Turcia au fost prinşi de poliţiştii de frontieră arădeni încercând să iasă ilegal din ţară, ascunşi în podeaua unei autoutilitare şi într-un TIR.  La PTFNădlac II, în timp ce era verificată autoutilitara care nu transporta mărfuri, condusă de un român în vârstă de 34 de ani, au fost găsite nouă persoane ascunse în podeaua autovehiculului. În timpul efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi într-un locaş special amenajat, în podeaua locului destinat transportului de marfă, nouă cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria şi Irak, ce intenţionau să treacă în mod fraudulos frontiera de stat. Tot la PTF Nădlac II, într-un TIR condus de un cetăţean turc, au fost găsiţi 16 migranţi din Siria şi Turcia, cu vârste cuprinse între 20 şi 44 de ani. În ambele cazuri, şoferii sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.