Un bărbat în vârstă de 79 de ani, care de deplasa cu bicicleta prin localitatea Aluniș, a murit, vineri, după ce a fost lovit de un microbuz.
Conform Biroului de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Arad, evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 7.35, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări. „Un bărbat de 50 de ani, din Zăbrani, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe D.J. 682, în localitatea Aluniș, spre Fântânele, a intrat în coliziune cu un bărbat de 79 de ani, din Frumușeni, care de deplasa cu bicicleta. În urma impactului a rezultat decesul biciclistului“, se menționează într-o informare remisă de IPJ Arad. Politiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului, într-un dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă.
Grup de migranţi, oprit la frontieră
Un grup de migranţi a fost oprit de poliţiştii de frontieră arădeni înainte să treacă frontiera pe jos, pe câmp, în Ungaria, de unde străinii voiau să ajungă în ţări de vestul Europei. Migranţii au fost prinşi pe câmp în zona localităţii Turnu. „Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu, în cadrul acţiunilor specifice de supraveghere a frontierei de stat, au observat, în apropierea liniei de frontieră, un grup de persoane care se deplasa pe jos pe direcţia statului vecin. S-a procedat la deplasarea către locul unde se aflau persoanele respective şi la interceptarea acestora. Întrucât nu îşi justificau prezenţa în zonă, cei în cauză au fost conduşi la sediul instituţiei pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor s-a stabilit că grupul era format din 17 cetăţeni din Etiopia, Bangladesh, Sri Lanka şi Pakistan“, a transmis Poliţia de Frontieră Arad. Migranţii sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Depistat cu bunuri furate
În urma activităților desfășurate de polițiștii din Lipova, într-un dosar penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, în ziua de 24 august, împreună cu polițiștii Biroului pentru protecția Fondului Forestier și Piscicol, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la imobilul deținut de un bărbat de 58 de ani, din Lipova. „În curtea imobilului au fost găsiți 150 de metri geogrid, o schelă metalică cu două platforme, aproximativ 50 de metri liniari de fier beton de diferite grosimi, 130 de traverse din beton și 280 de bucăți de dale din beton, susceptibile a fi fost sustrase de la o societate comercială din Lipova. Valoarea bunurilor este estimată la aproximativ 20.000 de lei“, a informat IPJ Arad. În același locație au mai fost găsiți aproximativ 67,50 metri cubi de material lemnos de diverse sortimente, categorii și specii, preponderent cherestea, în valoare totală de aproximativ 48.300 de lei, fără documente de proveniență; un banzic și un circular artizanal, motofierăstraie și alte bunuri utilizate pentru prelucrarea lemnului. Bunurile depistate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru furt și furt de arbori.
Autoturism furat din Germania
Un autoturism în valoare de 40.000 de euro furat din Germania şi căutat de autorităţile de acolo a fost găsit în Punctul de Trecere a Frontierei Vărsând, când un român încerca să îl introducă în ţară. „S-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, un bărbat, cetăţean român, la volanul unui autoturism marca Audi Q5, înmatriculat în Germania. În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Germania, în urmă cu două săptămâni. Bărbatul a declarat faptul că nu are cunoştinţă despre faptul că autoturismul este căutat de autorităţi“, a informat Poliţia de Frontieră Arad. Autoturismul a fost indisponibilizat iar în continuare se fac cercetări pentru infracţiunea de tăinuire.
