Ziarul electronic al arădenilor

Spitalul Județean Arad efectuează examinări RT-PCR pentru COVID-19, la cerere. VEZI cât costă

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a anunțat că persoanele care doresc să fie testate la cerere pentru virusul SARS CoV-2 o pot face contra cost, rezultatele urmând să fie eliberate în cel mult 24 de ore.

„De luni, 18 mai, Laboratorul de Analize Medicale din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad efectuează, la cerere, examinări RT-PCR pentru COVID-19. Examinările se realizează contra cost, tariful fiind stabilit la 215 lei pentru o testare“, a anunțat Spitalul Județean Arad.

Conform sursei citate, persoanele care doresc să fie testate pentru virusul SARS CoV-2 au posibilitatea să efectueze testarea contra cost, în Laboratorul de Analize Medicale din cadrul Ambulatoriului Integrat.

„Vom realiza testarea la cerere, în paralel cu testările pacienților care se adresează Unității de Primire Urgențe. De asemenea, ne pregătim, pentru perioada următoare să oferim arădenilor și servicii de testare pentru anticorpi”, a explicat biochimist principal Luminița Pilat, coordonatorul Laboratorului de Analize Medicale.

Programările se realizează telefonic, prin centrala Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad – telefon: 0357/40.72.00 sau 0257/ 22.00.00, interior 175.

Recoltarea probelor se va efectua între orele 8.00 – 12.00, în ambulatoriul Spitalului (strada Andrenyi Karoly), iar rezultatele vor fi eliberate în interval de 24 de ore.

Până joi, în judeţul Arad au fost confirmate 688 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, iar 75 de pacienţi au decedat.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.