În zona Nădlac, 80% din producţia de porumb este compromisă de secetă şi arşiţă
Aproximativ 80% din producţia de porumb este compromisă de secetă şi arşiţă, în zona Nădlac, unde sunt cele mai fertile terenuri agricole din judeţul Arad, fermierii afirmând că vor obţine undeva la 2,5 tone la hectar, faţă de 12 tone cât este producţia normală a zonei. Preşedintele Asociaţiei „Ţăranul Nădlăcan”, Gheorghe Porubsky, a declarat, pentru Agerpres, că pe fondul caniculei prelungite, cu zile în care s-au înregistrat peste 40 de grade la umbră, porumbul s-a copt prea repede, fără ca plantele să fie dezvoltate suficient. El a spus că în ultimele trei luni în zonă au căzut foarte puţine precipitaţii,…
