Testele de laborator au confirmat apariţia scrapiei în două exploataţii cu un total de aproximativ 750 de oi, din comuna Bocsig, judeţul Arad, care au fost puse sub supraveghere încă de săptămâna trecută, când au apărut suspiciunile de boală în urma simptomelor clinice la mai multe oi.
Directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad, Marcel Roşu, a declarat, vineri, că probele analizate la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) Bucureşti au confirmat boala, care este fatală pentru ovine.
„După apariţia simptomelor clinice s-a făcut un prim set de analize, dar pentru confirmare a fost nevoie de un al doilea test, mai sensibil. Rezultatele venite de la Bucureşti confirmă că în cele două exploataţii, cu un total de aproximativ 750 de oi, a apărut această boală gravă. Încă de la apariţia suspiciunilor au fost luate măsuri specifice, cum ar fi interzicerea scoaterii animalelor din exploataţii, însă de acum înainte va fi aplicat un plan de măsuri care se va întinde pe mai multe luni. Toate oile vor fi testate pentru a fi găsite cele cu gene sensibile la boală, care vor fi sacrificate. Cele care au genele rezistente în faţa acestei boli voi fi păstrate în exploataţii“, a spus Marcel Roşu.
Conform acestuia, deşi scrapia este o boală fatală, nu are un grad mare de transmitere de la un animal la altul.
Primul set de teste care arăta apariţia scrapiei la Bocsig a fost efectuat săptămâna trecută. Şeful DSVSA Arad declarase atunci că boala este asemănătoare cu boala vacii nebune şi afectează sistemul nervos central al oilor şi caprelor, fiind fatală.
Într-un ghid practic pentru fermieri, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor arată că scrapia este produsă de un agent infecţios care „pare că se transmite de la oaie la miel şi de la capră la ied, precum şi la alte oi sau capre“.
sursa: Agerpres
Suspiciuni de scrapie în două exploataţii cu 750 de oi, din comuna Bocsig