Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Şapte angajaţi ai Serviciului de Probaţiune din Arad sunt în greva foamei

Şapte angajaţi ai Serviciului de Probaţiune Arad sunt în greva foamei de două zile, au informat, marţi, reprezentanţii instituţiei, motivul protestului fiind neplata integrală a salariilor.

Într-un comunicat de presă, angajaţii transmit că au recurs la această formă de protest din cauza „nedreptăţilor şi a vălului care fac invizibile munca, abnegaţia şi drepturile personalului de probaţiune”.

„Am ales data de 10 decembrie 2023 din următoarele considerente: este data la care în fluturaşii de salarizare aferenţi lunii noiembrie 2023 ar fi trebuit să se regăsească, materializate, toate promisiunile, angajamentele şi reparaţiile omisiunilor anterioare ale angajatorului, ceea ce nu s-a întâmplat; este data la care se împlinesc 75 de ani de la adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (10.12.1948-10.12.2023), iar personalul de probaţiune din România celebrează această dată prin a nu-i fi respectate drepturile aferente muncii depuse; este data la care s-a decernat Premiul Nobel pentru pace lui Nager Mohammadi – militantă pentru drepturile omului, pentru drepturile femeilor (inclusiv dreptul de a nu purta vălul ca formă de desconsiderare şi invizibilitate), în timp ce ea se află într-o închisoare”, se arată în comunicat.

Angajaţii aflaţi în greva foamei precizează că muncesc „cu scheme subdimensionate de personal, în condiţii improprii”, în timp ce „guvernanţii nu pot” să le respecte dreptul la salarizare.

„Din 2018, de la intrarea în vigoare a Legii nr.153/2017, personalul de probaţiune are salariile blocate la un calcul greşit şi nu a înregistrat nicio reparaţie din partea angajatorului. În prezent, există hotărâri judecătoreşti, ordine de ministru de justiţie, bani în bugetul angajatorului Direcţia Naţională de Probaţiune, pentru plata integrală a salariilor personalului de probaţiune, şi totuşi această plată nu s-a realizat. Menţionăm că această grevă a foamei este soluţia de ultim resort la care apelăm (după epuizarea tuturor celorlalte forme de protest şi tuturor solicitărilor anterioare de ridicare a vălului de pe probaţiune şi de respectare a drepturilor salariale în reflectarea muncii depuse de personalul de probaţiune)”, se mai arată în comunicat.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.