Ziarul electronic al arădenilor

S-a lansat a cincea antologie a cenaclului literar „Luceafărul“ din Arad

În sala ,,Astra” de la Biblioteca Județeană ,,Alexandru D. Xenopol” din Arad a avut loc lansarea antologiei ,,Anotimpuri cenacliere”.

Este a cincea antologie a celui mai longeviv cenaclu literar al urbei, ,,Luceafărul Arădean”, condus de domnul Vladimir Belity.

În prezența unui public numeros, s-a citit literatură de bună calitate, iar cenacliștii arădeni au sărbătorit cu acest prilej 60 de ani de activitate neîntreruptă, Cenaclul ,,Luceafărul arădean” constituind un adevărat pol al culturii arădene.

Moderat de scriitoarea Lucia Bibarț și prezentat de scriitorii Horia Simon și Vladimir Belity, evenimentul a fost o sărbătoare a cuvântului, la ceas de primăvară.

În cadrul activității au luat cuvântul Horia Ungureanu, Violeta Pintea, Ioan Henț, Mircea Iovi, Lazăr Magu, Livia Ciupav Sfârâilă, Corina Ileana Ciuraș, Marius Socaci, Cristian Mladin, Zenovia Lascu, Ana Olimpia Nicolescu, Mariana Radu, Liliana Țiplic și Cristina Boia.

Se spune că în vis și artă suntem liberi, iar cuvântul, deși nu are formă, gust sau miros, pătrunde în cele mai ascunse locuri ale sufletului, adăugând culoare vieții cotidiene.

Iar scriitorii arădeni continuă să facă ceea ce știu ei mai bine: emoție prin cuvânt.

Să fie Artă!

Cristian Mladin, UZPR Arad

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.