Unul dintre cele trei poduri din municipiul Arad construite peste râul Mureş, Podul Decebal, va fi închis traficului începând de luni şi până în 3 septembrie, pentru ample lucrări de reparaţii.
Podul Decebal face legătura între centrul oraşului şi patru cartiere, dar asigură şi accesul spre Ştrandul „Neptun“ și Cetatea Aradului, iar anunţul licitaţiei de atribuire a lucrărilor de reabilitare a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) la începutul anului 2019.
„Comisia de Sistematizare a Circulaţiei a avizat favorabil întreruperea circulaţiei pe Podul Decebal în perioada 18 mai – 3 septembrie 2020. Restricţia de circulaţie este impusă de reluarea lucrărilor de reparaţii demarate anul trecut. În timp ce intervenţiile la nivelul structurii de rezistenţă a Podului Decebal s-au executat sub trafic, refacerea suprastructurii rutiere şi pietonale presupune închiderea circulaţiei pe tronsonul sens giratoriu Ştrandul Neptun – intersecţia dintre bulevardul Decebal şi strada Nicolae Bălcescu“, a anunţat, vineri, Primăria Arad.
Podul Decebal, lung de 191 metri, a fost inaugurat în urmă cu 46 de ani, dar se afla în stare avansată de degradare. În studiul de fezabilitate al proiectului privind efectuarea reparaţiilor capitale, aprobat de Consiliul Local Municipal Arad încă din 2016, se arată că structura a fost afectată de traficul intens, care în 24 de ore ajunge la 20.000 de vehicule.
După efectuarea reparaţiilor capitale, care vor costa aproximativ 7,6 milioane de lei (TVA inclus), durata de exploatare va creşte cu peste 25 de ani, susţin reprezentanţii Primăriei, iar poluarea fonică va fi redusă.
