Antrenorul Mircea Rednic a fost mulțumit de victoria echipei sale în meciul cu FC U Craiova, însă a avut reproșuri pentru unii jucători, de la care aștepta mult mai multe realizări.
„A fost greu, noi l-am făcut greu. Mă doare capul, sper să nu mi se facă rău. Glumesc. A fost o victorie așteptată de staff, de jucători. Au început să se integreze. Nu stăm rău. Avem ocazii. Le-am spus că e importantă echipa în momentul de față.
Sunt exigent pentru că am pățit-o în ultimele meciuri. Am pierdut puncte. Victoria asta sigur o să ne dea încredere. Încep meciurile de Cupă acum. Ne interesează. Echipa a fost de nota 7 azi, nu de 10. Ne-am precipitat. Au mai făcut un dribilng. Au fost și egoiști pentru că au avut ocazii clare. Kevin a avut două ocazii și putea să dea pase. Noi am pierdut puncte pe mâna noastră. E prima victorie în deplasare.
Toate meciurile sunt speciale. Ne luptăm pentru un loc mai bun în clasament. Sunt exerciții care se fac la antrenamente. Ei încep să se înțeleagă. Mai am mult de muncă. Nu am de ce să mă plâng. Lotul e bun, am concurență. E greu pentru că jucăm din trei în trei zile. Cei care au rămas acasă trebuie să fie pregătiți în Cupă”, a declarat Mircea Rednic, la finalul meciului de la Craiova.
UTA Arad a învins-o pe FC U Craiova cu scorul de 3-2 (2-1), duminică, în deplasare, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal.