Ziarul electronic al arădenilor

Protest în centrul Aradului faţă de noile restricţii

Peste 50 de persoane au ieşit, vineri seară, în centrul municipiului Arad pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de decizia autorităţilor centrale de a interzice circulaţia după ora 20,00 în localităţile cu incidenţă a cazurilor de COVID mai mare de 4 la mia de locuitori.

Protestul a fost unul spontan şi a avut loc în faţa Palatului Administrativ, care este sediu pentru Primăria şi Prefectura Arad.

Participanţii nu au scandat, au stat doar pe platoul din Piaţa Revoluţiei, în timp ce au fost supravegheaţi de forţe de ordine.

„Deciziile se iau peste noapte, iar populaţia este cea care suferă. Cred că sunt nişte măsuri abuzive, ar fi trebuit discutate înainte să fie luate şi să fie implementate treptat“, a declarat unul dintre participanţi.

Alţi participanţi s-au declarat nemulţumiţi de închiderea sălilor de sport.

„Ne ţin închişi în casă, ne obligă să purtăm mască, suntem îngrădiţi. Acum nu avem dreptul nici la sport, prin care eu înţeleg trei lucruri: sănătate, educaţie şi disciplină“, a spus un arădean.

„E de neînţeles de ce au închis sălile de sport, printre puţinele lucruri care ne ţin sănătoşi. Au mai modificat şi orarul magazinelor, ceea ce va face să devină supraaglomerate“, a susţinut o participantă.

Protestul s-a încheiat fără incidente, iar jandarmii au precizat că nu au fost aplicate sancţiuni.

Municipiul Arad şi nouă comune din judeţ vor aplica restricţiile de circulaţie după ora 20,00, conform noilor măsuri pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2 prevăzute în hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit raportării de vineri a Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Arad, zece unităţi administrativ-teritoriale (UAT) din judeţ au incidenţa cazurilor de COVID mai mare de 4 la mia de locuitori. Între acestea, două comune au incidenţa peste 7,5 la mia de locuitori, Şilindia – 12,46 la mie şi Dorobanţi – 12 la mie, unde restricţiile de circulaţie vor fi aplicate în fiecare zi a săptămânii.

Municipiul Arad are o incidenţă de 4,7 la mie a cazurilor de COVID la 14 zile iar celelalte UAT-uri care se încadrează la restricţiile aplicate doar în weekend sunt: Frumuşeni – 6,81 la mie, Peregu Mare – 6,68, Zăbrani – 6,29, Iratoşu – 5,74, Şagu – 5,19, Socodor – 5,08 şi Fântânele – 4,33.

Noile măsuri vor fi aplicate începând de duminică.

sursa: Agerpres

foto: sportarad.ro

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.