Ziarul electronic al arădenilor

Proiecte. Centre sociale construite pentru familii defavorizate, în Arad

Două centre sociale pentru persoane care locuiesc în zone marginalizate vor fi construite în municipiul Arad, atribuirea lucrărilor, în valoare de aproximativ două milioane de euro, fiind scoasă la licitaţie de autorităţile locale.

Cele două centre sunt finanţate parţial cu fonduri europene nerambursabile şi vor fi construite pe strada Tarafului, unde există un complex de blocuri sociale ale administraţiei locale, şi în zona Şezătorii – Pădurii, unde există o importantă comunitate cu probleme sociale.

Anunţurile privind atribuirea execuţiei lucrărilor de construire a centrelor au fost publicate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), iar data licitaţiei este 15 ianuarie.

Valoarea lucrărilor la „Centrul multifuncţional pentru persoane din zone urbane marginalizate zona Şezătorii-Pădurii“ este estimată la 4.904.216 lei, iar lucrările pentru al doilea centru similar sunt estimate la 4.047.946 lei.

Proiectele au însă o valoare mai mare, dar în ultimele şase luni a fost achitată realizarea proiectelor tehnice.

Proiectul de pe Tarafului, care va avea aproximativ 200 de beneficiari, are o valoare totală de 5,21 milioane lei, dar numai 1,1 milioane de lei reprezintă fondurile europene nerambursabile, în timp ce diferenţa va fi acoperită din bugetul local. Va fi construită o clădire cu parter şi etaj, având o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 640 de metri pătraţi. Imobilul va avea un centru de zi pentru copii şi un centru comunitar de servicii integrate pentru adulţi.

„Clădirea va dispune de o sală de mese, care să poată fi utilizată şi în alte scopuri (terapie de grup, conferinţe etc.), spaţiu jocuri pentru copii precum şi sală pentru lectură, teme, sală pentru consiliere, cabinet medical şi băi dispuse conform dispoziţiilor DSP. De asemenea, spaţiile de consiliere vor fi amenajate astfel încât să satisfacă exercitarea acestor servicii.

Totodată, se vor amenaja spaţii dedicate personalului: birouri, triaj, serviciu de pază. Zona de parter va cuprinde sala de mese şi grupuri sanitare, zona triaj, birouri pentru personal, cabinet medical, iar etajul săli de consiliere, spaţiul de joacă pentru copii (cu dotările aferente), spaţiul pentru lectură şi teme (dotat cu mese şi scaune), zona de birouri pentru personal (cel puţin două) şi grupuri sanitare (două). Clădirea va fi accesibilizată pentru persoane cu dizabilităţi motrice sau altele“, se arată în proiect.

Al doilea proiect, care ar urma să aibă peste 1.300 de beneficiari, are valoarea de 6,88 milioane de lei, din care 6,72 milioane de lei reprezintă finanţarea europeană nerambursabilă prin Programul Operaţional Regional 2016 -2020. Clădirea ce va fi construită va avea o suprafaţă desfăşurată de 826 metri pătraţi, distribuiţi la parter şi etaj. Va include un centru de zi pentru copii aflaţi în situaţie de risc de separare de părinţi şi un centru pentru adulţi aflaţi în situaţii de nevoie.

Cele două centre, care trebuie finalizate până în 31 martie 2022, vor oferi sprijin comunităţilor defavorizate. Copiii vor beneficia de servicii care să contribuie la prevenirea abandonului şcolar şi la eliminarea riscului de excluziune asociată, precum consiliere socială, psihologică sau psihopedagogică, mese calde, activităţi sportiv – recreative, terapie prin artă, educaţie interculturală, asistenţă medicală primară. Adulţii vor fi ajutaţi să îşi găsească locuri de muncă, să urmeze cursuri de calificare, dar vor putea primi şi consiliere psihologică, juridică sau asistenţă medicală.

sursa: Agerpres

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.