Ziarul electronic al arădenilor

Produse pentru protecţia plantelor contrafăcute, care urmau să ajungă la Arad, confiscate în Portul Constanța

Produse pentru protecţia plantelor contrafăcute în valoare de aproximativ 453.000 lei, care urmau să ajungă în Arad, au fost depistate şi confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea, în două containere sosite din China, a informat, vineri, Garda de Coastă.

Potrivit unui comunicat de presă, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, împreună cu poliţişti din cadrul IPJ Constanţa, lucrătorii vamali şi lucrători din cadrul Oficiului Fitosanitar Constanţa, produse pentru protecţia plantelor contrafăcute, sosite în două containere din China.

„În data de 29 aprilie, în baza unei acţiuni comune privind combaterea traficului ilegal de produse de protecţie s-a constituit o echipă comună formată din poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, poliţişti din cadrul Inspectoratului Poliţiei Judeţene Constanţa, lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanta Sud Agigea şi lucrători din cadrul Oficiului Fitosanitar Constanţa.

În urma controlului efectuat asupra a două containere sosite din China, cu destinaţia Arad, a fost descoperită cantitatea de 38.280 de litri de produse de protecţie a plantelor (fungicide), produse ce prezintă suspiciuni de contrafacere. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate pentru produse identice ori similare, iar la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun“, au transmis reprezentanţii Gărzii de Coastă.

Bunurile, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, ar fi avut valoarea totală de aproximativ 453.000 lei.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.