Cele mai importante spitale din judeţul Arad au multe posturi vacante şi cer derogări de la prevederile legale care blochează angajările la stat, pentru a putea continua să-şi desfăşoare activitatea în condiţii bune, au declarat reprezentanţii unităţilor spitaliceşti din Arad, Lipova şi Ineu.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad înregistrează un deficit de sute de angajaţi, 20% din posturile prevăzute în schemă fiind neocupate.
Potrivit datelor transmise de conducerea spitalului, la solicitarea Agerpres, din 3.170 de posturi, 654 nu sunt ocupate în acest moment. În cazul medicilor, există prevăzute 361 de posturi, dar 86 sunt vacante, iar la asistenţi medicali, din 1.242 de posturi prevăzute, 306 (25%) sunt neocupate.
„S-a făcut memorandum pentru deblocarea a 138 de posturi pentru a putea asigura buna desfăşurare a activităţii, între care 17 pentru medici, 56 de posturi de asistenţi medicali, 35 de infirmieri şi 11 pentru brancardieri“, a transmis conducerea SCJU.
Conform sursei citate, în acest moment lipsesc medici în special la Radiologie şi Imagistică Medicală, dar şi la Urgenţe, Reumatologie, Cardiologie intervenţională sau Neurochirurgie.
Situaţia actuală a SCJU este mai bună faţă de anii anteriori. De exemplu, în 2015 gradul de ocupare a schemei de personal era de 65%, faţă de 80% în prezent. Atunci, unitatea avea circa 2.000 de angajaţi din 3.500 posturi prevăzute.
În 2022, SCJU Arad a avut peste 36.000 de spitalizări continue, peste 19.000 de spitalizări de o zi, 64.000 de pacienţi investigaţi în UPU, 127.000 de consultaţii în Ambulatoriu şi 1.700.000 de investigaţii paraclinice.
La Spitalul Orăşenesc Lipova, organigrama prevede 184 de posturi, însă doar jumătate sunt ocupate. Directorul medical, Gabriel Sas, a declarat că s-a cerut deblocarea urgentă a zece posturi, pentru a se face angajări pe secţiile unde sunt probleme mai mari.
Spitalul are acum doar 13 medici din cei 21 prevăzuţi în schema de personal şi 36 de asistenţi medicali din cei 68 prevăzuţi.
La Spitalul Orăşenesc Ineu, conform managerului Monica Mang, ar fi nevoie de 25 de angajări urgente, respectiv patru medici, opt asistenţi medicali, nouă infirmieri, doi fiziokinetoterapeuţi, un referent de specialitate şi un muncitor calificat.
Spitalul din Ineu are în organigramă 243 de posturi, din care 202 sunt ocupate.
sursa: Agerpres
