Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Primăria vrea să amenajeze toalete publice în patru zone din municipiul Arad

Primăria Arad intenționează să amenajeze toalete publice în patru zone din municipiu, valoarea investiției fiind de peste 1,7 milioane de lei.

Pentru realizarea acestei investiții, consilieri municipali vor trebui să aprobe, la următoarea ședință a Consiliului Local al Municipiului Arad, proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție „SF – Amenajare toalete publice în Municipiul Arad“.

Conform proiectului de hotărâre, cele patru toalete publice ar urma să fie amplasate în zona Libelula – lângă stația de tramvai (sens de mers spre Podgoria) de la intersecția B-dul. Revoluției cu str. Crișan; în Parcul Pădurice; în zona Stației CFR – parcare Pizza 5 colturi; și în zona UTA – Calea Aurel Vlaicu, în dreptul blocului U4.

„Inițial s-au propus 5 locații, dar pentru locația din Parcul Reconcilierii nu a fost obținut aviz favorabil din partea Direcției Județene de Cultură, întrucât Parcul este monument istoric și nu este potrivit pentru asemenea funcțiune“, se arată în proiectul de hotărâre.

„În prezent, în municipiul Arad, în special în zonele intens circulate, ne confruntăm cu lipsa toaletelor publice, ceea ce creează uneori disconfort cetățenilor.Pornind de la această necesitate de construire, a fost finanțată realizarea documentației tehnice SF – Amenajare toalete publice în Municipiul Arad (5 locații). Investiția se dorește a fi una care să adopte metodele moderne de realizare a toaletelor. Menționăm că astfel se va putea asigura confortul în piețe, parcuri și străzi intens circulate. Având în vedere că în urmă cu doi ani a fost amplasată o toaletă ecologică automată în Parcul «Sf. Maria», pentru care deținem modul de exploatare și întreținere, prin tema de proiectare s-a cerut realizarea toaletelor publice pe principiul celei amplasate în Parcul «Sf. Maria“, se mai menționează în proiectul de hotărâre care va fi supus votului consilierilor municipali.

Investiția, estimată la 1.725.483,29 lei (inclusiv TVA), ar urma să fie realizată în șapte luni.

„Finanţarea investiţiei se asigură din fonduri ale bugetului local și alte surse atrase în conditiile legii“, se precizează în proiectul de hotărâre.

VEZI Proiectul de hotarare

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.