Ziarul electronic al arădenilor

Primăria Arad a cumpărat echipament cu care vor fi făcute tomografii copacilor bătrâni

Primăria Municipiului Arad a achiziționat un tomograf cu ajutorul căruia se vor diagnostica copacii înainte să se decidă care trebuie tăiaţi pentru că reprezintă pericol public.

Echipamentul detectează golurile şi urmele de putrefacţie din interiorul arborilor şi furnizează pe computer o imagine 3D.

Conform municipalității, tomograful realizează trei tipuri de scanări, și anume, o scanare sonică, una electrică și una dimensională. În urma acestor scanări un soft specializat realizează structura copacului, indicând defectele constatate.

În urma acestor măsurători se va determina gradul de sănătate interioară a copacului la momentul scanării și, totodată, va proiecta o evoluție în timp a defectelor existente.

„Echipamentul permite depistarea defectelor din interiorul copacilor. Practic, se va putea face un diagnostic, vom şti dacă un arbore este putrezit în interior şi astfel prezintă riscul să se rupă. Aparatul a costat 157.000 lei, fără TVA“, au precizat reprezentanții municpalității.

Conform sursei citate, la ora actuală, aparatul este cel mai performant existent pe piață și cel mai important lucru este că folosește o metoda de determinare non-invazivă, determinările realizându-se fără a afecta integritatea copacilor.

„Am decis să achiziționăm acest aparat pentru a avea o imagine cât mai clară și justificată prvind starea de sănătate a copacilor din orașul nostru, deoarece îmi doresc un oraș verde și frumos”, a declarat primarul interimar al municipiului Arad, Călin Bibarț.

În urmă cu un an, câţiva specialişti din Ungaria au ajutat autorităţile locale din Arad, în baza unui parteneriat, să evalueze riscul de prăbuşire a arborilor bătrâni, folosind echipamente similare.

Parteneriatul a fost semnat după ce, în ultimii ani, vijeliile au rupt numeroşi arbori din oraş, provocând rănirea unor persoane sau pagube materiale însemnate.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.