Rezultatele provizorii ale Recensământului Populației și Locuințelor, runda 2021 (RPL2021), arată o populație rezidentă a județului Arad de 410.143), în scădere cu 20.486 persoane, față de recensământul precedent (octombrie 2011).
Conform datelor prezentate de autorități, în baza recensământului, majoritatea populației rezidente este de sex feminin, 210.000, reprezentând 51,4%, și trăiește în mediul urban 221.000, reprezentând 54,1%.
Din punctul de vedere al mărimii populaţiei rezidente, judeţul Arad se situează pe locul 19 în ierarhia judeţelor.
Fenomenul de îmbătrânire s-a accentuat, vârsta medie a populației rezidente pentru județul Arad crescând la 42,5 ani (față de 41,2 ani la RPL2011).
Față de vârsta medie pe țară, vârsta medie în județul Arad este mai mare cu 0,1 ani (42,4 ani pe tara). În ierarhizarea județelor după vârsta medie la RPL2021, județul Arad se plasează pe locul 23.
În cadrul Regiunii Vest din care face parte și județul Arad, vârsta medie este de 43,4 ani, fiind pe locul al 2 în regiune.
Indicele de îmbătrânire demografică (numărul persoanelor vârstnice de 65 ani şi peste care revine la 100 de persoane tinere, sub 15 ani) în județul Arad este 123,9 persoane vârstnice la 100 persoane tinere, mai mare decât media națională de 121,2 persoane vârstnice la 100 persoane tinere cu 2,7.
Fenomenul de îmbătrânire demografică este relevat și prin prisma raportului de dependență demografică care, pentru județul Arad are valoarea de 54,8 persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte, mai mic decât raportul de dependență demografică la nivel național de 55,5 persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte.
„În ultimii zece ani, între cele două recensăminte, majoritatea județelor au scăzut ca dimensiune sub aspectul numărului de locuitori (39 din 42 de județe, inclusiv municipiul București). În aceeași categorie se încadrează și județul Arad“, arată datele recensământului.
Referitor la municipii, orașe și comune, în cadrul județului Arad, localitățile care au câștigat cel mai mare număr de locuitori între cele două recensăminte, sunt orașul Sântana, care a ajuns la o populație de 12.460 persoane (cu 1.032 persoane mai mult decât în 2011), comuna Vladimirescu, cu o populație rezidentă de 12.772 persoane (cu 2.062 persoane mai mult decât în 2011).
Localitățile din județul Arad cu cele mai mari scăderi în valori relative înregistrate în decursul ultimului deceniu sunt municipiul Arad (13.996 locuitori, –8,8% față de populația din 2011) și comuna Zăbrani (590 locuitori –13,9% față de populația din 2011).
Comuna cea mai mică din județ este comuna Șiștarovăț, cu numai 340 locuitori (în scădere față de RPL2011 când s-au recenzat 358 locuitori).
Cea mai mare comună din județ este Vladimirescu, care a crescut față de RPL2011 cu 2.062 persoane si care și-a menținut această poziție fruntașă la ambele recensăminte.
Sebiș este orașul cel mai mic din cadrul județului (5.410 locuitori, față de 5.979 locuitori în 2011). Cel mai mare oraș din județ, conform rezultatelor provizorii ale RPL2021, este Sântana, cu 12.460 locuitori.
Municipiul Arad are o populație rezidentă de 145.078 persoane, mai mică decât în urmă cu zece ani, cu 13.996 persoane.
Recensământ. Structura etnică și confesională a populației rezidente a județului Arad