Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Peste 30 de migranți au fost depistați la PTF Nădlac II

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 34 de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Migranții au fost depistați când la punctul de trecere a frontierei s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, un cetățean turc și unul român, aflați la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia, respectiv unui autoturism care tracta o remorcă, ambele înmatriculate în România.

Unul din șoferi transporta textile pentru o societate comercială din Germania, iar celălalt se deplasa pe ruta România – Italia.

În timpul efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, respectiv în remorca tractată, în total, 34 de cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, Pakistan, Siria, Nepal și Etiopia, intrați legal în România.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Peste 50 de migranţi au fost depistați la frontieră

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.