Ziarul electronic al arădenilor

Patru persoane rănite într-un accident produs pe DN 79A, la Bocsig

Patru persoane au fost implicate într-un accident produs, sâmbătă, pe DN 79A, în judeţul Arad, suferind răni după coliziunea frontală dintre două autoturisme.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a declarat că două autoturisme au intrat în coliziune la intrarea în localitatea Bocsig, dinspre oraşul Ineu, pe DN 79A.

„Există scurgeri de lichide combustibile pe partea carosabilă, iar drumul este blocat. Două victime au fost încarcerate, dar conştiente, iar la locul evenimentului a fost chemat şi elicopterul SMURD“, a declarat Pleşca.

Ambele victime încarcerate au fost extrase după câteva minute de către echipajele de salvare şi transportate la spital, având fracturi şi numeroase traumatisme. O a treia victimă care acuza dureri în zona abdomenului a fost dusă la spital, în timp ce a patra persoană are răni uşoare şi a primit îngrijiri la faţa locului.
Traficul rutier a fost complet blocat pe DN 79A în zona accidentului.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că, în jurul orei 10.30, pe DN79/A, la intrare în loc. Bocsig, dinspre Ineu, un tânăr de 22 de ani, din județul Bihor, a intrat într-o depășire, și, din cauza aprecierii incorecte a distanței față de autovehiculul care circula din sens opus, nu a reușit să se încadreze pe banda sa de mers, intrând în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat de 44 de ani, din Fântânele.

Conducătorul autoturismului responsabil de eveniment a fost rănit grav. Ceilalți doi ocupanți ai aceluiasi autoturism, un tânăr de 20 de ani și un bărbat de 51 de ani, precum și conducătorul auto al celuilalt autoturism au fost răniți ușor.

În cauză se efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

foto: Facebook/Radar Arad/ISU Arad

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.