Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a transmis un mesaj de binecuvântare şi încurajare pentru elevii aflaţi în perioada examenelor, în care îi îndeamnă pe părinţi şi profesori, dar şi pe preoţii din parohii să le ofere tot suportul sufletesc şi susţinerea concretă.
„La începutul acestei perioade de evaluare, marcată de emoţie intensă pentru tinerii elevi şi eleve, îi îndemnăm pe părinţi şi profesori, dar şi pe preoţii din parohii să le ofere tot suportul sufletesc şi susţinerea concretă, unind încurajarea duhovnicească şi sfatul înţelept cu rugăciunea şi sprijinul personal. Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Învăţătorul etern şi Lumina lumii, să vă dăruiască mult ajutor şi succes!”, transmite Patriarhul.
Preafericitul Părinte subliniază că relaţia dintre Biserică şi şcoală a reprezentat dintotdeauna o temelie solidă a educaţiei şi formării intelectuale, culturale, morale şi spirituale a omului.
„Finalul fiecărui an şcolar aduce cu sine o perioadă de bilanţ pentru toţi elevii, precum şi o serie de examene care reprezintă bune şanse de evaluare şi maturizare individuală. În societatea actuală, aflată într-un dinamism continuu, în care competenţele personale asimilate în cursul procesului educaţional prezintă un rol esenţial, examenele sunt etape de valorificare a cunoştinţelor dobândite de fiecare elev/elevă în parte”, se mai arată în mesajul Patriarhului BOR.
Probele scrise din sesiunea iunie a examenului naţional de Bacalaureat 2025 se vor desfăşura, începând de marţi, în 447 de centre de examen. Conform datelor înregistrate şi transmise de comisiile judeţene/ comisia Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, sunt aşteptaţi să participe circa 108.000 candidaţi (peste 94.400 de candidaţi din promoţia curentă şi peste 13.800 de candidaţi din seriile anterioare).