Ziarul electronic al arădenilor

Parcarea subterană din Piața „Avram Iancu“ a fost aprobată în CLM Arad

Proiectul de hotărâre privind amenajarea unei parcări subterane în Piața „Avram Iancu“ din municipiul Arad a fost aprobat, joi, în Consiliul Local Municipal.

Proiectul a fost votat doar de consilierii PNL – UDMR.

Conform municipalității, în Piața „Avram Iancu“ se are în vedere amenajarea unei parcări subterane, dispusă pe două niveluri, precum şi propunerea unor noi funcţiuni urbanistice pentru această zonă, astfel încât aceasta să-şi recâştige  atractivitatea  pentru cetăţenii municipiului.

„Investiţia nu va avea ca sursă de finanţare bugetul local”, a precizat primarul interimar al municipiului Arad, Călin Bibarţ.

„Ca de obicei, şi la vechile şedinţe grupul PSD –ALDE a căutat diferite motive să justifice non-votul lor, adică faptul că se abţin. Dacă până acum era nevoie de două treimi pentru a trece şi nu s-a întâmplat acest lucru, acum schimbându-se legea nu mai era necesar acest număr de voturi, prin urmare proiectul a trecut şi mergem în continuare cu el. Noi ne dorim ca această investiţie să nu se facă din banii arădenilor. Ni s-a spus că nu va fi nimeni interesat. Poate au dreptate, poate nu. Vom afla răspunsul în momentul în care scoatem la licitaţie concesiunea, dacă vor fi clienţi. Aveam obligaţia să facem acest lucru din perspectiva necesităţii de noi locuri de parcare, pe de altă parte din dorinţa de a nu cheltui din bugetul Aradului şi a arădenilor şi nu în ultimul rând pentru a testa piaţa”, a explicat Călin Bibarţ.

În proiectul aprobat se arată că parcarea subterană din Piaţa „Avram Iancu“ va avea o capacitate de 588 locuri de parcare, iar la nivelul 0 al pieţei se va amenaja o suprafaţă pietonală fără  intersecţii, cu circulaţia carosabilă pe întreaga suprafaţă a pieţei.

„Amenajarea unei parcări subterane în această zonă este o necesitate, atât din punct de vedere al dezvoltării generale a municipiului, cât și ca obiectiv de a satisface nevoia de locuri de parcare în zona centrală a orașului“, se menționează în proiectul de hotărâre aprobat, joi, în CLM Arad.

Luna trecută, primarul Călin Bibarț a afirmat că partea superioară a pieței nu va fi modificată, deocamdată, așteptând propuneri pentru modernizarea ei.

„Chiar voi fi bucuros ca, în tot acest timp, orice idei care mai vin, dincolo de cum au fost configurate în prima fază, cu o piramidă de sticlă, cu copăcei mai la stânga sau mai la dreapta, să le primim și împreună să concluzionăm cum vor dori arădenii să arate partea vizibilă a pieței“, a mai declarat Bibarț.

Valoarea estimată a proiectului este de 138 de milioane de lei, iar investitorul va putea exploata parcarea timp de 49 de ani.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.