Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Om de afaceri din Arad, trimis în judecată pentru o evaziune de peste 18 milioane lei

Un om de afaceri din Arad este trimis în judecată pentru o evaziune fiscală de aproximativ 18,7 milioane de lei, după ce nu ar fi plătit, timp de doi ani, contribuţiile la sănătate şi pensii pentru zeci de angajaţi ai companiei sale.

Conform unui comunicat de presă transmis, marţi, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, atât omul de afaceri cât şi compania sa vor fi judecaţi pentru evaziune fiscală.

„În perioada 25.08.2023 – 26.08.2025, în calitate de administrator al unei societăţi cu sediul în municipiul Arad, suspectul S.I. a reţinut şi nu a plătit către bugetul de stat, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, impozitele şi contribuţiile prevăzute în anexa la Legea nr. 241/2005, în cuantum de 18.708.900 lei”, se arată în comunicat.

Procurorii au precizat, la solicitarea Agerpres, că este vorba de contribuţii la sănătate şi pensii pentru zeci de angajaţi.

Surse judiciare au adăugat că această anchetă a pornit de la o sesizare făcută de ANAF.

Dosarul urmează să fie soluţionat de Judecătoria Arad.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.