Ziarul electronic al arădenilor

UPDATE O valiză lăsată în centrul Aradului a alertat autorităţile

O valiză din metal lăsată în fața Palatului Copiilor, din municipiul Arad, a alertat, vineri, autorităţile, care au izolat perimetrul.

Clădirea se află pe bulevardul Revoluţiei, la câteva sute de metri de Palatul Administrativ. Valiza este aşezată pe marginea trotuarului, lângă parcare.

Poliţiştii au sosit la locul în care se află valiza şi au izolat perimetrul, fiind aşteptaţi şi specialişti pirotehnişti. Traficul pietonal este oprit, dar şi cel rutier pe sensul de mers Palatul Administrativ – Podgoria.

„Un bărbat a sesizat prin 112 prezenţa unei valize abandonate pe trotuarul din faţa Palatului Copiilor de pe Bd. Revoluţiei. Echipajul de ordine publică sosit la faţa locului a constatat că cele reclamate se confirmă, fiind vorba despre o valiză abandonată, închisă, cu aspect metalic.

A fost asigurată zona, traficul rutier şi pietonal deviat pe Bd. Gen. Vasile Milea. La faţa locului se vor deplasa o echipă pirotehnică din cadrul IPJ Timiş şi specialişti din cadrul SRI“, a informat IPJ Arad.

foto: IPJ Arad

UPDATE

IPJ Arad a anunțat că un bărbat a revendicat valiza suspectă ca fiind a lui. „A uitat-o pe trotuar. Valiza conținea scule de lucru și alte obiecte utilizate pentru munca în construcții/instalații“, a informat IPJ Arad.

Bărbatul a spus că a văzut la televizor că în Arad este „alertă cu bombă“ şi în momentul în care a văzut în imagini valiza lăsată pe marginea trotuarului, lângă parcare, şi-a adus aminte că a uitat-o.

El a relatat că avea pe umăr şi o geantă cu un laptop, pe care a pus-o în portbagaj, dar a uitat să pună şi valiza în care se aflau unelte.

Poliţiştii urmează să-i ia bărbatului o declaraţie completă.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.