O tabără artistică este organizată la Castelul Salbek din comuna Petriş, unde vor fi pregătiţi 23 de tineri muzicieni din şapte ţări, la finalul cursului urmând să aibă loc o gală de operă în faţa Primăriei Arad.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de către organizatori, cântăreţii de operă Ruxandra Donose, Ramón Vargas şi Leontina Văduva vor pregăti 23 de tineri cântăreţi selecţionaţi dintr-un total de peste 70 de înscrişi pentru curs.
Aceştia sunt din Marea Britanie, Elveţia, Franţa, Italia, Serbia, Republica Moldova şi România.
Tinerii vor participa, în perioada 18 – 23 august, la cea de-a patra ediţie a International Salbek Opera Masterclass, „singurul curs de măiestrie de acest fel din România”, conform organizatorilor.
Tabăra are loc pe domeniul Castelului Salbek, în comuna Petriş.
„La a patra ediţie, vedem clar că Salbek nu mai este doar o promisiune, ci un reper. Ne bucurăm că artişti de acest calibru aleg să revină an de an şi că tot mai mulţi tineri muzicieni din întreaga lume văd în acest program o şansă reală de formare”, afirmă, în comunicat, Ana Maria Mihăescu, preşedintele Asociaţiei Castel Salbek.
Tinerii vor studia tehnici de canto şi interpretare împreună cu cei trei muzicieni de anvergură internaţională.
Cursul se va încheia cu Gala Salbek Opera Festival, care va avea loc în faţa Primăriei Arad pe 23 august, de la ora 20.00.
