Poliţiştii arădeni au întocmit, luni, un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă, după ce angajatul Companiei de Transport Public (CTP) Arad rănit în explozia de joi a decedat în spital.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad au precizat, la solicitarea Agerpres, că cercetările au loc in rem, iar dosarul de ucidere din culpă, care iniţial a fost întocmit pentru vătămare corporală din culpă, va fi trimis Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
Bărbatul, care a fost internat la terapie intensivă, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, a decedat în weekend.
O explozie urmată de incendiu s-a produs, joi, la o instalaţie din curtea CTP Arad, iar un angajat a fost rănit, fiind dus la spital cu arsuri.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad informase că la sosirea echipajelor de pompieri incendiul era deja stins de către angajaţi.
„Explozia s-au produs la instalaţia de gaz. A rezultat o victimă, conştientă, cooperantă, cu arsuri de gradul III. Victima va fi transportată la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale suplimentare”, anunţase ISU.
Ulterior, directoarea Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad, Ecaterina Isac, declarase, pentru Agerpres, că victima avea 57 de ani şi lucrase 15 ani la CTP.
„Angajatul a încercat să taie cu flexul capacul unui recipient metalic, care în prealabil a avut substanţe inflamabile şi a explodat din cauza gazelor formate”, a precizat Isac.
Inspectorii ITM fac o anchetă pentru a stabili dacă au fost respectate normele de securitate şi sănătate în muncă.
sursa: Agerpres
Explozie urmată de incendiu la sediul CTP Arad. O persoană a fost rănită
