Ziarul electronic al arădenilor

Nicolae Ciucă, la Arad: Trebuie să acordăm credit femeilor în politică

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, le cere bărbaţilor din partid să acorde „creditul necesar“ femeilor în politică, el afirmând că în acest moment nu se întâmplă acest lucru „în adevăratul sens al cuvântului“ şi adăugând că în cazul consilierilor săi tinde să atingă proporţia de 50% femei.

Prezent vineri seară la Consiliul de Coordonare Judeţean al Organizaţiei Femeilor Liberale Arad, în cadrul căruia au avut loc alegeri, premierul s-a adresat sutelor de membre de partid prezente la eveniment, spunând că liberalii trebuie să le arate „recunoştinţa şi consideraţia“ pentru rolul lor în politică.

„Trebuie să recunoaştem şi să acordăm creditul necesar doamnelor şi domnişoarelor şi în politică, ceea ce în momentul de faţă la Partidul Naţional Liberal nu se întâmplă în adevăratul sens al cuvântului. Prima întâlnire pe care am avut-o cu organizaţia femeilor liberale a fost oarecum centrată pe acest subiect şi cu o oarecare temere am fost întrebat dacă susţin sau nu ca în Parlament să existe acea proporţie de o treime reprezentată de femeile din PNL. Am răspuns fără nici cea mai mică reţinere, fără să stau pe gânduri da, şi asta trebuie să o concretizăm în demersul politic al bărbaţilor din PNL“, a spus preşedintele PNL.

El le-a adresat bărbaţilor din PNL invitaţia să facă „acest pas concret, nu doar prin vorbe“.

„Nu sunt doar vorbe, vă spun că cei mai apropiaţi colaboratori ai mei sigur că sunt consilierii de stat. Tind să ajungă la proporţia de 50% care să fie reprezentată de genul feminin“, a mai spus Nicolae Ciucă.

„Este clar că avem nevoie de prezenţa dumneavoastră, de solidaritatea dumneavoastră, avem nevoie de empatia, de sensibilitatea dumneavoastră în tot ceea ce facem“, a mai spus preşedintele PNL.

Preşedintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, i-a răspuns liderului central că la următoarele alegeri locale jumătate din primele zece locuri eligibile ale PNL pentru Consiliul Local Municipal Arad vor fi acordate femeilor.

sursa: Agerpres

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.