Ziarul electronic al arădenilor

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, a vizitat șantierul noului spital de Oncologie din municipiul Arad

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, și președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, au vizitat vineri șantierul noului spital de Oncologie, construit de Consiliul Județean în municipiul Arad, pe strada Vincențiu Babeș.

„Spitalul este aproape finalizat și estimăm recepționarea lucrărilor în luna august. Este primul spital destinat pacienților oncologici care a fost construit vreodată la Arad, cu circuite separate și aparatură modernă. Complementar, am depus pe PNRR un proiect pentru construirea unei secții de radioterapie, astfel încât să putem oferi, la Arad, un act medical complet pentru persoanele care suferă de această cumplită boală. Este un gest de respect pe care Consiliul Județean Arad îl face față de acești oameni”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, a apreciat modul de lucru și eforturile depuse de  Consiliul Județean Arad: „Vorbim despre un efort continuu, pentru asigurarea unor condiții optime de tratament pentru pacienții care suferă de această boală nemiloasă. Apreciez deschiderea și interesul pe care administrația județului le manifestă pentru sănătatea arădenilor”.

Spitalul de Oncologie are o suprafață desfășurată de aproximativ 3.500 metri pătrați și 53 de paturi – 50 pentru spitalizare continuă și 3 pentru spitalizare de zi. Valoarea totală a investiției este de 15,9 milioane lei cu TVA, din care 13 milioane finanțate prin PNDL, iar 2,9 milioane lei sunt de la bugetul propriu al Consiliului Județean Arad.

În prezent s-au executat și decontat lucrări în proporție de 95 la sură, urmând să fie finalizate lucrările la celulele de vacuum și oxigen, precum și finalizarea lucrărilor exterioare. Pentru punerea în funcțiune a spitalului mai sunt necesare achiziționarea paturilor medicale, a fotoliilor pentru tratament și alte elemente specifice, procedura fiind în reluare.

Date tehnice:

Clădirea a fost echipată cu două ascensoare pentru tărgi și pentru persoane, precum și cu o platformă elevatoare pentru persoane cu dizabilități. Pentru confortul pacienților au fost montate jaluzele verticale la geamuri.

Distribuția componentelor majore s-a făcut astfel:

La demisol:

  • în partea de est sunt poziționate spațiile tehnice, 2 cabinete medicale, arhiva, sală multifuncțională;
  • în zona centrală, vestiarele destinate personalului, grupuri sanitare;
  • în partea de vest, zone de depozitare, spații destinate igienizării obiectelor medicale, spații tehnice, oficiu primire/pregătire hrană.

La parter:

  • în zona de est, saloanele destinate spitalizării de zi, cu spațiile aferente intervențiilor de specialitate;
  • în zona centrală, reprezentând accesul principal, este amplasată recepția, cu birourile care deservesc această funcțiune;
  • în partea de vest, 3 saloane și spatii de curățare și depozitare a lenjeriilor, precum și un vestiar.

La etajul 1:

  • în aripa vestică, central sunt amplasate 5 saloane, toate fiind dotate cu grupuri sanitare proprii și spații de curățare și depozitare a lenjeriilor;
  • în zona centrală, între cele 2 corpuri de casă de scară, sunt poziționate 2 saloane, ambele cu grupuri sanitare proprii;
  • în aripa estică, sunt poziționate 4 saloane, gabaritate și mobilate pentru 4 pacienți și dotate cu grupuri sanitare proprii si 6 cabinete medicale;

 – Demisol: policlinica, spații multifuncționale medici și studenți, facilități sociale (vestiare, grupuri sanitare, depozite) și spații tehnice centrala termică;

– Parter: ambulatoriu și spitalizare de zi, parțial spitalizare permanentă;

– Etaj: spitalizare continuă, spații medici, administrativ.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.