Ziarul electronic al arădenilor

Mesaje preventive, inscripționate la trecerile de pietoni din zona școlilor

Trecererile de pietoni din proximitatea unităților de învățământ din municipiul Arad vor fi inscripționate cu mesaje prin care se atrage atenția asupra traversării străzii în condiții de siguranță.

Inscripțiile cu mesaje precum „Ia-ți copilul de mână!“, „Scoate căștile!“ și „Atenție la semafor!“ au fost aplicate, în cursul serii de miercuri, de operatorul care execută marcajele rutiere din municipiu.

„Sunt mesaje pe care le inscripționăm pe asfalt, în zona școlilor din municipiul nostru, pentru a atrage atenția elevilor de toate vârstele, precum și părinților, cu privire la pericolele din trafic. Facem acest lucru pentru sporirea siguranței tuturor, pentru copiii noștri”, a declarat primarul interimar al municipiului Arad, Călin Bibarţ.

Conform Primăriei Arad, în timp ce mesajele preventive din proximitatea celor 20 de colegii naţionale şi licee vizate de municipalitate se vor adresa mai degrabă elevilor, îndemnându-i să-şi scoată căştile din urechi, cele din apropierea celor 10 şcoli se adresează părinţilor, cărora li se recomandă să-şi ia copiii de mână.

„Lucrările au început la unităţile de învăţământ din cartierul Aurel Vlaicu şi vor continua etapizat la nivelul întregului municipiu“, au precizat reprezentanții Primăriei Arad.

foto: Primăria Municipiului Arad

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.