Vicecampioana FCC Baschet UAV Arad a învins-o pe CS Agronomia Bucureşti cu scorul de 76-47 (19-14, 14-15, 24-10, 19-8), vineri, pe teren propriu, într-un meci din prima etapă a Ligii Naţionale de baschet feminin.
Cele mai bune jucătoare de la arădence au fost Nicoleta Andreea Mititelu, cu 19 puncte şi 10 recuperări, Jack Danielle Animam, 17 p, 12 rec, şi Tamara Jovancevic, 16 p, 11 rec.
Sâmbătă va avea loc partida CSM CSU Constanţa – CS Universitar Braşov (Sala Sporturilor – Constanţa, 16.00), iar duminică se va juca meciul CS Rapid Bucureşti – ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe (Sala Rapid – Bucureşti, 17.00).
Partida dintre CS Municipal Târgovişte şi CS Universitatea Cluj-Napoca a fost amânată după decesul unei jucătoare de la formaţia dâmboviţeană, americanca Marie Tyra Whitehead.
