Primăria Municipiului Arad a lansat licitația pentru reamenajarea Pieței Catedralei, unde ar urma să fie amenajată o zonă pietonală, o fântână arteziană și o parcare subterană, valoarea lucrărilor fiind estimată la 107 milioane de lei, plus TVA.
Proiectul prevede demolarea spaţiilor comerciale deţinute de municipalitate în piaţă, iar în subteran va fi construită o parcare cu 261 de locuri.
Amenajările de la suprafaţă includ alei pietonale, mobilier urban, spaţii verzi şi un canal de apă lung de 150 de metri, cu fântână arteziană cu 148 de jeturi ce ajung la o înălţime de până la 7,5 metri.
Zona va fi pavată pe o suprafaţă de 12.000 de metri pătraţi cu dale din piatră de culori diferite.
Intervenţia propusă se bazează pe un concept de regenerare a zonelor existente, propunând un ansamblu de amenajări urbanistice care să atragă şi să susţină o dezvoltare durabilă a zonei. Municipalitatea are în vedere amenajarea peisagistică a zonei, viitoarea piață pietonală va fi prevăzută cu un canal de apă, care imită cursul râului Mureş prin municipiu şi a unei fântâni arteziene în centrul acesteia care are forma şi reprezentarea cetăţii Aradului.
Parcarea subterană va fi pe un nivel, cu o capacitate totală de 261 de locuri şi cu accese dinspre str. Vasile Goldiş, str. Ioan Rusu Şirianu și str. Ecaterina Teodoroiu, respectiv str. Academia Teologică, şi ieşiri înspre str. Vârful cu Dor, respectiv str. Emanoil Gojdu.
„Cu toate că piaţa agroalimentară va fi relocată în zona străzii Rusu Şirianu, se intenţionează păstrarea în spațiul respectiv a unei piețe ambulante, care va funcționa o dată pe săptămână, sâmbăta, de dimineață, până la ora 15.00. De asemenea, se vor mări suprafeţele destinate pietonilor, până la maxim funcţional, şi se va realiza o strânsă legătură pietonală între piaţa studiată, strada pietonală Meţianu, Parcul Reconcilierii româno – maghiare şi Parcul Turnului de Apă“, a anunțat, anul trecut, Primăria Arad.
Anul trecut, în luna iunie, într-o ședință ordinară a Consiliului Local al Municipiului Arad, a fost supus votului proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţia tehnico-economice faza DALI şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie „Reabilitare clădire spaţii comerciale str. Ioan Rusu Şirianu”.
Proiectul a fost aprobat la limită, întrunind 12 voturi „pentru”, consilierii PSD-ALDE şi consilierul independent Marin Lupaş fiind cei care s-au opus amenajării unei pieţe agroalimentare pe strada Ioan Rusu Şirianu nr. 6 A, unde municipiul Arad deţine în proprietate privată un teren de 1.159 mp și unde să fie mutați comercianții.
Termenul până la care firmele interesate să execute lucrările pentru reamenajarea Pieței Catedralei pot depune ofertele în cadrul licitaţiei este 20 martie, iar criteriul principal de stabilire a câştigătorului va fi preţul cel mai mic.
Antreprenorul care va prelua execuţia lucrărilor va avea un termen de 28 de luni pentru ca şantierul să fie complet închis.