Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Laborator de robotică nou pentru echipa „Delta Force“ a Liceului Național de Informatică din Arad

Începând de miercuri, echipa de robotică a Liceului Național de Informatică din Arad are un laborator nou, în care va putea să construiască noi roboți.

Un fost punct termic dezafectat a fost amenajat de Primăria Municipiului Arad și transformat în laborator de informatică pentru echipă.

„Ne vom desfășura activitatea într-o sală nouă, modernă, renovată de către Primăria municipiului Arad, la inițiativa domnului primar Călin Bibarț. Vom folosi acest laborator pentru a dezvolta robotul cu care vom concura anul acesta în competiția First Robotics Competition. Sezonul trecut, am câștigat în acest concurs, desfășurat la Istanbul, în Turcia, titlul de căpitan al alianței finaliste. Avem nevoie de această sală, care îndeplinește criteriile impuse de regulament. Suntem prima echipă din România care are curajul de a concura cu roboți de dimensiuni mari, și avem nevoie de un spațiu cu o suprafață generoasă pentru a proiecta, construi și testa acest robot“, spun membrii echipei.

Directorul liceului, prof. Lilla Pellegrini, s-a declarat foarte mulțumită de faptul că echipa campioană mondială a primit un spațiu potrivit pentru desfășurarea activității.

„În acest spațiu va fi construit și programat robotul cu care echipa va participa la competițiile internaționale. Înseamnă teribil de mult, pentru că ne-am  chinuit mai bine de un an pentru a găsi această locație. Am căutat un spațiu adecvat prima dată în școală, apoi am extins căutările și iată că astăzi, cu sprijinul primăriei, am primit această sală frumos amenajată. Elevii vor avea ocazia să lucreze, să facă exact ceea ce știu ei mai bine, să construiască roboți și să fie campioni”, a spus Lilla Pellegrini.

Primarul Aradului,  Călin Bibarț, a subliniat faptul că a reamenajat acest spațiu pentru a le oferi elevilor condiții optime pentru activitatea de robotică.

„Astăzi (n.r. miercuri), simbolic, le-am dat cheile. Clădirea, practic, va trece de la Primărie la Liceul Național de Informatică, spre folosința lor. Sunt campionii mondiali,  sunt reprezentanții României la Olimpiada de robotică de la Singapore și cred că merită să aibă un laborator în care să își poată desfășura activitatea,  iar creativitatea lor să fie exuberantă aici”, a declarat Călin Bibarț, primarul Aradului.

Comunicat de presă

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.