Ziarul electronic al arădenilor

Iustin Cionca: Lucrările la drumul expres Arad – Oradea să înceapă din Gai

Pentru scoaterea cât mai rapidă a traficului greu din cartierul Gai, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, susține că lucrările la drumul expres Arad – Oradea trebuie să înceapă în Gai.

Traficul va fi preluat de centura Aradului, care la finalul acestui an va fi complet finalizată de Consiliul Județean. Astfel, de pe drumul național Arad – Nădlac camioanele vor avea acces direct, prin centura Aradului, pe drumul național Arad – Timișoara, peste noul pod de pe Mureș, de la Fântânele și peste noul pasaj CFR, din zona Șagu.

Miercuri, directorul general CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că au fost trimise către validare documentațiile necesare lansării procedurilor de achiziție publică pentru construcția drumului expres  Arad – Oradea în lungime totală de 120,47 km.

Dintre cele trei loturi ale drumului expres, două sunt în județul Arad:

Lotul 1 – în lungime 33,7 km, la care se adaugă drumul de legătură la DN 79 – Salonta (5,3 km);

Lotul 3 – în lungime 47,07 km, la care se adaugă drumul de legătură cu zona industrială Arad Vest (2,9 km).

Potrivit directorului CNAIR, constructorii vor trebui să finalizeze lucrările în 24 de luni de la ordinul de începere.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

A fost lansată licitaţia pentru drumul expres Arad – Oradea

comentarii

One Comment

  • Este o veste excelenta pentru locuitorii din cartierul Gai si pentru toti soferii care tranziteaza aceasta zona. Presedintele Consiliului Judetean Arad, Iustin Cionca, demonstreaza inca o data ca este preocupat de bunastarea comunitatii si de siguranta rutiera. Lucrarile la drumul expres Arad – Oradea trebuie sa inceapa cat mai repede posibil, pentru a scuti cartierul Gai de traficul greu si pentru a oferi o alternativa sigura pentru soferi. De asemenea, preluarea traficului de catre centura Aradului va descongestiona si arterele nationale, asigurand o mai buna circulatie pe acestea. Este o initiativa binevenita si ma bucur ca au fost lansate licitatiile pentru constructia celor trei loturi ale drumului expres. Sper ca lucrarile sa se desfasoare in ritm alert si sa fie finalizate in timpul prevazut. Felicitari echipei Consiliului Judetean Arad pentru eforturile depuse si astept cu nerabdare sa vad acest proiect frumos si functional realizat in cartierul meu!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.