Ziarul electronic al arădenilor

Investigații RMN și CT doar pe bază de programare, la Spitalul Județean Arad

De miercuri, 1 februarie programările pentru investigațiile imagistice – RMN respectiv  tomografie computerizată –  se vor efectua prin intermediul Biroului de Programări, de luni până vineri, între orele 08.00-17.00.

Aici se pot programa pacienții cu bilete de trimitere emise de medicul specialist, în contract cu CJAS, precum și pacienții care solicită asemenea examinări, la cerere.

Numerele de telefon alocate pentru efectuarea acestor programări sunt: 0756.014.522 și 0752.145.162.

Pacienții vor primi telefonic, toate informațiile necesare în vederea pregătirii pentru RMN sau tomografie computerizată. La data efectuării investigației pacienții trebuie să prezinte și analize de sânge pentru uree și creatinină – care se pot efectua în cadrul cabinetului de Analize Medicale din cadrul Ambulatoriului SCJU Arad, de luni până vineri între orele: 8.00 – 18.00, pe bază de bilet de trimitere sau la cerere.

Analizele pentru uree și creatinină trebuie efectuate cu cel mult 14 zile înainte de efectuarea investigației imagistice.

Programările pentru analizele de sânge se pot efectua la aceleași numere de telefon sau la numărul: 0733.441.686 unde se efectuează și programările pentru consulturile medicale, la cabinetele de specialitate din cadrul Ambulatoriului SCJU Arad.

De asemenea se pot efectua programări și on-line pe site-ul instituției – scjarad.ro, la secțiunea „Programări la cabinetele Ambulatoriului SCJU Arad”.

Biroul de Programări este situat la parterul clădirii centrale, cu intrare din strada Andrenyi Karoly nr. 2-4.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.