Mai mulţi profesori din judeţul Arad se vor perfecţiona în şcoli din Germania privind sistemul de învăţământ dual, care va fi aplicat şi unităţi şcolare din judeţ, începând de anul viitor.
Reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad, Primăriei Arad, Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad şi Asociaţiei Economice Germano-Română DRW Arad au anunţat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, lansarea programului „Învăţământul dual ca şansă“, care se va derula în baza înfrăţirii judeţului cu districtul Tubingen din Landul Baden Wurttemberg, Germania.
Oficialii au anunţat că, în următorii doi ani, în judeţul Arad vor fi organizate acţiuni de sprijin pentru înfiinţarea de clase de studiu în sistemul dual, în şcolile de meserii şi liceele tehnice.
Programul va debuta anul viitor cu perfecţionarea mai multor profesori din cadrul Liceului Tehnologic „Aurel Vlaicu“. Aceştia vor merge în Germania, la Tubingen, unde se vor perfecţiona alături de profesori din şcolile duale aflate în subordinea Districtului Tubingen.
În campania de promovare a sistemului dual va fi organizată şi o caravană care va parcurge localităţile judeţului, în cadrul căreia agenţii economici implicaţi în proiect îşi vor prezenta oferta de cariere pentru tinerii absolvenţi ai clasei a VIII-a. De asemenea, în primăvara anului viitor va fi organizat un târg al agenţilor economici.
„Este primul proiect mai mare pe care îl derulăm cu partenerii noştri din Germania după semnarea tratatului de înfrăţire în vara lui 2018. Deşi Consiliul Judeţean nu are atribuţii directe în învăţământul profesional, am considerat oportun ajutorul venit din partea partenerilor noştri, având în vedere dinamica forţei de muncă în judeţul nostru“, a declarat preşedinte Consiliul Judeţean Arad, Iustin Cionca.
„Sistemul dual ca şansă“ este finanţat în cadrul burselor fundaţiei Baden – Wurttemberg, prin programul Walter Hallstein. Valoarea bursei acordate pentru proiectul din Arad este de 40.000 de euro.
Pe 17 octombrie, Primăria Arad a semnat primul contract de parteneriat din judeţ pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământul dual.
Timp de trei ani, 58 de elevi ai Colegiul Economic vor urma stagii de pregătire teoretică şi practică şi vor beneficia de o burse de 200 de lei, garantate de stat, la care se adaugă o bursă oferite de 12 agenţi economici implicaţi în program, de minimum 200 de lei pe lună.