Două persoane au fost transportate la spital, iar 15 locatari s-au autoevacuat, în urma unui incendiu izbucnit într-un apartament dintr-un bloc din municipiul Arad.
Blocul este situat pe strada Săvârșin, iar incendiul a fost raportat în jurul orei 11.30.
Conform ISU Arad, au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad, cu două autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SAJ.
„Incendiul, care se manifesta la nivelul unui obiect de mobilier dintr-o încăpere, cu degajări de fum pe casa scărilor. A fost stins prompt”, a informat ISU Arad.
Conform sursei citate, din apartamentul aflat deasupra celui în care se manifesta incendiul a fost evacuată o persoană care a suferit un atac de panică.
„Este vorba despre o femeie, care a fost preluată de echipajul medical și transportată la spital pentru îngrijiri și investigații suplimentare, fiind conștientă și cooperantă. De asemenea, proprietarul apartamentului a fost transportat la spital, fiind conștient și cooperant, prezentând arsuri minore la nivelul feței. Totodată, din bloc s-au autoevacuat în condiții de siguranță 15 persoane”, au precizat reprezentanții ISU Arad.
Pompierii urmează să stabilească împrejurările în care a izbucnit incendiul.
UPDATE
„Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric, generat de un cablu deteriorat”, a transmis ISU Arad.