Ziarul electronic al arădenilor

Inaugurare la Domeniul Regal de la Săvârșin. Atelierul Auto al Regelui Mihai I, deschis pentru public

Atelierul Auto al Regelui Mihai I din incinta Domeniului Regal de la Săvârșin a fost deschis pentru public, iar vizitatorii pot vedea acum atelierul, situat în corpul de clădire original, din anii 1940, alături de Parcul Regal, Muzeul Automobilului, Magazinul de suveniruri și Satul Regal.

Conform romaniaregala.ro, inaugurarea a avut loc în prezența Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei și a Alteței Sale Regale Principele Radu. De asemenea, a fost prezent primarul comunei Săvârșin, Ion Vodicean.

Domeniul Regal Săvârșin este deschis în lunile iulie, august și septembrie, în fiecare zi de vineri, sâmbătă și duminică, între orele 9.00 și 18.00.

Atelierul Auto a fost amenajat în anul 1943, în clădirea aflată în stânga Garajului Regal (actualul Muzeu al Automobilului). El a fost reamenajat în locația originală.

„În anii 1956 -1976, atelierul a funcționat la Versoix, în Elveția, la Villa Fantasia, casa pe care Regele Mihai și Regina Ana au închiriat-o la începutul șederii lor în Elveția. La Villa Fantasia nu exista o locație pentru atelier, așadar Regina Ana a construit o magazie de lemn pentru a-și ajuta soțul să organizeze atelierul de reparații auto personal. În anii 1976-2004, atelierul a fost mutat într-un spațiu generos și potrivit cu atelierul, la Villa Serena din Versoix, care a fost proprietatea Regelui Mihai timp de 28 de ani“, scrie romaniaregala.ro.

Ulterior, Regele Mihai și Regina Ana s-au mutat la Aubonne, o comună din Elveția aflată în Cantonul Vaud. Reședința nu permitea construirea unui atelier auto, așadar Regele Mihai a închiriat un spațiu în orașul Morges, unde atelierul a funcționat din 2004 până în 2017.

„După 74 de ani de pribegie, Jeep-urile și întregul atelier au revenit la Săvârșin. Uneltele și piesele originale au fost păstrate în aceeași poziție în care au stat în diversele locații din exil, respectând cu fidelitate locul decis de Regele Mihai. Surpriza vizitatorilor o constituie șirul de trei documentare TV, prezentate pe tot parcursul zilei, pe ecran, în atelier, având ca subiect pe Regele Mihai și pasiunea sa pentru automobile“, mai notează romaniaregala.ro.

Clădirea originală a atelierului de la Săvârșin a fost restaurată cu materiale naturale (lemn, cărămidă, țiglă din secolul al XIX-lea, fier și cupru) în luna iunie 2021, de către Fundația Colecția Familiei Regale a României. Angajații fundației au reconstituit atelierul în luna iulie 2021.

foto: romaniaregala.ro

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.