Echipa de fotbal UTA Arad a semnat contracte noi, pentru sezonul 2023/2024, cu portarii Florin Iacob și Danilo Kucer, dar şi cu fundaşul Alexandru Benga, a anunţat clubul, miercuri, pe site-ul său oficial.
Florin Iacob va începe cel de-al cincilea sezon la Arad. A adunat 113 prezenţe în poarta echipei şi a purtat banderola de căpitan în ultimele sezoane.
Ucraineanul Danilo Kucer a ajuns la Arad în acest an şi a avut evoluţii apreciate în cele nouă jocuri oficiale în care a apărat.
Alexandru Benga, căpitan şi el în ultimul sezon, a ajuns la UTA în primul sezon de după promovarea în Superligă şi a adunat în total 99 de jocuri în toate competiţiile.
UTA s-a despărţit de zece jucători la finalul sezonului recent încheiat: portarii Dragoş Balauru şi Haralambie Mociu, fundaşii Mihai Dobrescu, Erico da Silva, Marko Vukcevic şi mijlocaşii Desley Ubbink, Paul Anton, Philip Otele, Salvatore Marrone şi Willie Barbosa.
La sfârșitul lunii mai, clubul UTA a mai anunţat rezilierea contractelor jucătorilor Romario Benzar şi Bautista Cascini.
Antrenorul Mircea Rednic şi stafful său au programat reunirea lotului pentru duminică 18 iunie. Arădenii vor efectua un stagiu de pregătire în perioada 25 iunie – 5 iulie, pe plan local.