Ziarul electronic al arădenilor

GCS: Persoanele de peste 65 de ani pot ieşi din casă în orice interval orar doresc

Persoanele cu vârste de peste 65 de ani pot ieşi din casă în orice moment al zilei, ca orice cetăţean, declaraţiile pe proprie răspundere, ce pot fi completate şi de mână, fiind necesare doar la deplasarea între localităţi, adică în afara razei de 30 de kilometri faţă de principalul oraş.

„Hotărârea CNSSU nr. 24 cu privire la declararea stării de alertă nu restricţionează deplasarea persoanelor de peste 65 de ani. Acestea pot părăsi domiciliul în orice interval orar doresc. Rămâne însă valabilă recomandarea de a limita pe cât de mult posibil deplasările şi de a evita locurile aglomerate mai ales pentru persoanele din categoriile vulnerabile pentru a reduce riscul infectării cu noul coronavirus. (…) Interdicţiile emise prin hotărârea CNSSU sunt valabile indiferent de intervalul orar şi nu sunt diferite pentru intervalul post 22.00“, informează GCS.

Potrivit răspunsurilor oferite de GCS la întrebări ale cetăţenilor, nu este nevoie de declaraţie pe propria răspundere pentru deplasarea între localităţile aflate în zona metropolitană faţă de principalul oraş situate pe o rază de până la 30 de kilometri (conform art. 11 din Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV-a Reţeaua de localităţi).

La întrebarea „Declaraţia pe propria răspundere necesară pentru justificarea deplasării între localităţi poate fi scrisă şi de mână?“, GCS răspunde afirmativ.

„Declaraţia pe propria răspundere necesară pentru justificarea deplasării între localităţi poate fi scrisă şi de mână cu respectarea elementelor din formularul tip dat publicităţii. În cazul în care o nouă deplasare respectă acelaşi traseu menţionat în declaraţia pe propria răspundere, atunci aceasta poate fi refolosită şi în alte zile, tăind cu o linie data precizată iniţial şi completând noua dată aferentă zilei în care are loc deplasarea“, explică GCS.

Dacă un cetăţean trebuie să ajungă urgent la bancă în altă localitate, în cazul în care tranzacţia bancară nu poate fi efectuată online, deplasarea în afara localităţii se poate face în baza declaraţiei pe propria răspundere, bifând punctul 11 – „alte motive justificate“.

Potrivit GCS, în declaraţia pe propria răspundere, un locuitor al zonei rurale care se deplasează, în afara zonei metropolitane, în altă localitate pentru cumpărături la supermarket, farmacie sau pentru asigurarea unor bunuri pe care nu le poate achiziţiona din sat/comună, bifează la punctul 11 „alte motive justificate“.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.