Ziarul electronic al arădenilor

Festivalul Toamnei, pe platoul din fața Consiliului Județean Arad. PROGRAM

Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad, în colaborare cu Centrul Național de Informare și Promovare Turistică al Județului Arad organizează în perioada 27 – 29 octombrie, pe platoul din fața Consiliului Județean Arad, un târg al producătorilor locali.

Festivalul Toamnei – „serbarea gi toamnă” în grai popular – reunește aproape 100 de expozanți din următoarele categorii: producători de lavandă, flori, miere, fructe, legume, mezeluri, lactate, paste făinoase, ciocolată.

La târg vor fi prezenți și producători de vin din podgoria Miniș – Măderat.

De asemenea, târgul va avea o componentă de alimentație publică, cu preparate delicioase și mâncare la ceaun. Nu vor lipsi nici momentele artistice, susținute de interpreți apreciați și iubiți de publicul arădean, cât și creații ale meșterilor populari.

„Și în acest an organizăm Festivalul Toamnei, un eveniment devenit deja tradițional, dedicat arădenilor. Un festival al hărniciei, al bucuriei și a mândriei că aparținem acestor locuri. Ne dorim să promovăm realizările producătorilor arădeni, într-o sferă cât mai largă de produse. Vă așteptăm, dragi arădeni, să petrecem împreună trei zile frumoase, să savurăm preparate delicioase, să admirăm creațiile meșterilor populari și să ne bucurăm de momentele oferite de artiștii care vor urca pe scenă”, a declarat Ionel Bulbuc, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

Târgul va fi deschis între orele 10.00 – 22.00, iar programul este următorul:

Vineri, 27 octombrie, ora 18.00

Fanfara „Crescendo Harmony” a Școlii Populare de Arte Arad

Fanfara Bisericii Ortodoxe din Almaș

Sâmbătă, 28 octombrie, ora 18.00

Ansamblul „Bălgărce” Vinga

Ansamblul de dansuri țigănești „Terne Roma”

Ansamblul maghiar „Csillagvár Néptáncegyüttes” Arad

Ansamblul Folcloric „Sálašan” Nădlac

Centrul Cultural „Banat – Ja“ România

Duminică, 29 octombrie, ora 17.00

Cosmina Brădean

Alexandru Pop Zărăndean

Voichița Suba

Petrică Pașca

Daniela Han

Ioana Luguzan Roxin

Malvina Nagy

Cornelia Căprariu Roman

Acompaniază Formația Rapsodia (Conducerea muzicală: Prof. Vasile Rus)

Invitați speciali: Cornelia și Lupu Rednic

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.