Ziarul electronic al arădenilor

UPDATE 2 Femeie reţinută. A spus că are influenţă asupra unor membri din conducerea Consiliul Județean Arad

O femeie care, în perioada 2019 – 2023, ar fi pretins unei persoane peste 90.000 de euro, afirmând că are influenţă asupra unor membri din conducerea Consiliului Judeţean Arad, din conducerea unor unităţi sanitare şi asupra unui europarlamentar pentru a facilita angajări în diverse posturi şi obţinerea de fonduri europene, a fost reţinută, urmând să fie prezentată instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Ea este acuzată de opt fapte de trafic de influenţă, conform DNA.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus efectuarea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 06 februarie 2023, a unei suspecte, pentru comiterea a opt infracţiuni de trafic de influenţă”, a transmis, marţi, DNA.

Conform procurorilor, în perioada 2019 – 2023, suspecta (Teodora Ciunta – n. red.) ar fi pretins de la o persoană, martor în cauză, suma totală de 94.500 euro din care ar fi primit 64.500 euro lăsând să se creadă că ar avea influenţă asupra unor persoane din conducerea Consiliului Judeţean Arad, din conducerea unor unităţi sanitare şi asupra unui europarlamentar şi că-i va determina pe aceştia să faciliteze: angajarea martorului pe un post de contabil în cadrul unei unităţi spitaliceşti, angajarea unor prieteni sau rude ale aceleiaşi persoane în cadrul unor spitale sau în cadrul Penitenciarului Arad, obţinerea a două finanţări din fonduri europene pentru familia martorului.

„În contextul menţionat mai sus, la data de 6 februarie 2023, suspecta ar fi fost surprinsă în flagrant de către procurorii anticorupţie după ce ar fi primit de la martor suma de 5.000 euro, reprezentând cea de-a doua tranşă de bani pretinsă pentru angajarea unei persoane pe un post de asistent medical în cadrul unui spital. Suspectei i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”, precizează DNA.

Femeia urmează să fie prezentată Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

UPDATE

„Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public cu privire la faptul că o angajată a Primăriei Arad ar fi fost reținută de către procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara pentru comiterea a opt infracțiuni de trafic de influență, Primăria Municipiului Arad face precizarea că persoana în cauză nu mai este angajată a instituției noastre din anul 2019, când a demisionat din funcția pe care o deținea în cadrul Primăriei Municipiului Arad“, a informat Primăria Arad.

UPDATE 2

În contextul în care procurorii susţin că femeia reţinută a pretins că are influenţă asupra Consiliului Judeţean (CJ) Arad şi asupra unui spital pentru a face angajări (Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă se află sub autoritatea instituţiei), directorul de comunicare al CJ, Andrei Ando, a declarat, pentru Agerpres, că DNA nu au cerut deocamdată informaţii instituţiei.

„Nu a existat nicio solicitare a procurorilor privind persoane sau documente, nu au fost persoane invitate la audieri, pentru simplul motiv că nu există o implicare a Consiliului Judeţean în acest caz. În relaţia cu persoane neavizate, oricine poate pretinde că are capacitate de influenţă, dar asta nu înseamnă că aşa şi este. Consiliul Judeţean Arad nu organizează concursurile de angajare din unităţile din subordine, nu deleagă funcţionari în comisiile de concurs. Suspecta reţinută de DNA nu a fost angajată a Consiliului Judeţean Arad şi nu este în relaţii de serviciu sau de colaborare cu Consiliul Judeţean Arad. Nu are niciun fel de influenţă asupra conducerii Consiliului Judeţean sau a aparatului executiv al CJ Arad“, a declarat Ando.

De asemenea, managerul SCJU Arad, Florina Ionescu, a declarat, pentru Agerpres, că „la nivelul spitalului nu au fost efectuate verificări de către DNA“ şi că „posturile scoase la concurs în ultima perioadă la spital sunt pe perioadă determinată, prin încheierea de contracte de prestări servicii“.

„Ultimele angajări de asistenţi medicali, pe perioada nedeterminată, s-au efectuat în luna august 2022“, a spus Florina Ionescu.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.