Ziarul electronic al arădenilor

Falcă, la plecarea din Primărie: „Îi mulţumesc acestui oraş care m-a primit cu braţele deschise“

Fostul primar al municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a spus că a ajuns în funcție deoarece „orașul își dorea o schimbare“ și a mulțumit orașului care l-a primit „cu brațele deschise“.

Falcă a participat, vineri, la ședința Consiliului Local Municipal Arad, unde consilierii au luat act de demisia lui din funcție, după ce a optat pentru mandatul de europarlamentar.

Unul dintre punctele de pe ordinea de zi a fost Raportul privind starea economică, socială şi de mediu a municipiului Arad pe anul 2018, ocazie cu care a luat cuvântul Gheorghe Falcă.

„Era pregătit un raport al muncipiului Arad, dar în urmă cu două zile am avut o întâlnire cu aparatul din Primărie şi atunci am vorbit mai mult despre Gheorghe Falcă. În momentul în care am discutat mai mult cu oamenii în sală, mulţi mi-au spus, de ce nu-aţi povestit aceste lucruri mai devreme… Primul vot a venit în anul 2004 şi îi mulţumesc acestui oraş care m-a primit cu braţele deschise. După 10 ani de la venirea în Arad, să ajungi primar este o mare bucurie, dar şi o imensă responsabilitate, dar era dovada că oraşul îşi dorea o schimbare. Ea s-a realizat în cei 15 ani de mandat”, a afirmat Gheorghe Falcă.

Gheorghe Falcă a fost ales primar patru mandate consecutiv. El a fost ales europarlamentar în urma scrutinului din 26 mai, fiind pe locul opt al listei de candidaţi PNL.

Falcă s-a născut la 22 ianuarie 1967, în oraşul Brad, judeţul Hunedoara. A urmat cursurile Facultăţii de Construcţii din cadrul Institutului Politehnic „Traian Vuia“ din Timişoara, devenind inginer constructor, specializat în drumuri.

A obţinut titlul ştiinţific de doctor, la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

În anul 2000, s-a implicat în administraţia locală, devenind vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, iar în 2004 a fost ales prima dată primar al municipiului Arad.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.