Conform situaţiei comunicată de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Arad, cinci elevi erau spitalizaţi, joi dimineaţă, din cauza COVID-19, iar alţi 82 sunt în carantină sau izolare.
Cu privire la cadrele didactice, trei se află internate în spital pentru că au contractat SARS-CoV-2, iar alte 29 sunt în carantină sau izolare. Dintre acestea, 26 au ales să continue predarea în sistem online, în timp ce şase dascăli au intrat în concediu medical.
Totodată, ISJ Arad menţionează că un angajat din rândul personalului nedidactic se află în carantină după ce a intrat în contact cu un bolnav confirmat.
sursa: Agerpres
