Echinocțiul de primăvară reprezintă începutul oficial al primăverii astronomice. În anul 2025, echinocțiul de primăvară va avea loc pe 20 martie, la ora 10.02 (ora României).
Echinocțiul de primăvară este momentul în care Soarele traversează ecuatorul ceresc, trecând din emisfera sudică în cea nordică. În această zi, durata zilei și a nopții este aproape egală peste tot pe glob. Acest fenomen are loc de două ori pe an:
Echinocțiul de primăvară – în jurul datei de 20 martie
Echinocțiul de toamnă – în jurul datei de 22 – 23 septembrie
După echinocțiul de primăvară, în emisfera nordică, zilele devin mai lungi, temperaturile cresc, iar natura revine la viață. În schimb, în emisfera sudică, acest eveniment marchează începutul toamnei astronomice.
Cuvântul „echinocţiu” derivă din cuvântul francez „équinoxe”, care, la rândul lui, provine din latinescul „aequinoctium”, format din „aequus” – „egal” şi „nox”, „noctis” – „noapte”.
Echinocțiul de primăvară – care aproape în toți anii are loc pe 20 martie – marchează venirea primăverii din punct de vedere astronomic. Începând de la această dată, durata zilei (față de cea a nopții) va fi în continuă creștere, iar cea a nopții (față de cea a zilei) în scădere, până la data de 21 iunie, când va avea loc momentul solstițiului de vară.
Multe tradiții populare din vechime sunt legate de această perioadă din martie, chiar dacă propriu-zis nu țin strict de ziua echinocțiului. Finalul de martie este plin de sărbători populare.
Uneori este vorba despre semănat, despre curățat grădina, despre pomeni sau despre diverse tradiții legate de animale fantastice și de renașterea naturii.
Câteva explicații astronomice
Mișcarea aparentă a Soarelui pe sfera cerească, determinată de mișcarea reală a Pământului pe orbita sa, generează pentru latitudinile noastre inegalitatea duratei zilelor și nopților la diferite epoci ale anului, datorită poziției aproximativ fixe în spațiu a axei de rotație a Pământului, precum și a înclinării sale față de planul orbitei acestuia. Astfel, pe sfera cerească, Soarele parcurge în decurs de un an un cerc mare numit ecliptica (ce marchează de fapt planul orbitei Pământului), care face cu ecuatorul ceresc un unghi de 23° 27′.
La momentul echinocțiului de primăvară, Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală. Când Soarele se află în acest punct, numit punct vernal, el descrie mișcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determină, la data respectivă, egalitatea duratei zilelor cu cea a nopților, indiferent de latitudine.
La latitudinile țării noastre, pentru care putem considera valoarea medie de 45°, această cifră reprezintă și valoarea medie a înălțimii Soarelui deasupra orizontului la momentul amiezii. Totodată, la data respectivă, Soarele răsare în punctul cardinal est și apune în punctul cardinal vest, se scrie într-o descriere a echinocțiului pe site-ul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Descrierea de mai sus este valabilă doar pentru latitudinile nordice ale Terrei. În emisfera sudică a Pământului fenomenul trebuie interpretat invers, astfel ca în regiunile respective acest moment marchează începutul toamnei astronomice.
Totodată, în regiunile polare, în emisfera nordică începe lunga zi polară, iar in cea sudică începe noaptea polară, ce vor dura, fiecare, câte 6 luni.
Tradiţii legate de echinocţiul de primăvară
Odată cu echinocţiul de primăvară, începe noul an agrar, iar copiii bat ritualic pământul cu beţele sau ciomegele, alungând frigul: „Intră frig şi ieşi căldură/Să se facă vreme bună/Pe la noi pe bătătură”.
Echinocţiul de primăvară simbolizează creaţia, solstiţiul de vară apogeul, echinocţiul de toamnă începerea perioadei de resorbţie şi solstiţiul de iarnă perioada de conservare, care echivalează cu momentul de pregătire pentru un nou ciclu temporal.
Cultul soarelui este specific mai tuturor societăţilor arhaice: oamenii priveau la soare şi înregistrau ciclurile naturii în funcţie de schimbările aduse de astrul zilei.
Strămoşii daci aveau solide cunoştinţe de astronomie, iar templelor lor de pe înălţimi transpun grăitor chiar şi astăzi cunoştinţele lor despre calendarul solar. Numeroase ritualuri păgâne celebrau echinocţiul de primăvară mai ales pentru importantă să în creşterea fertilităţii pământului şi a naturii în general.
La Şinca Veche, unde se presupune că dacii aveau într-adevăr un lăcaş de cult în grotă, se desfăşurau dansuri rituale şi sacrificii cu ocazia echinocţiului de primăvară.
Totuşi, după convertirea la creştinism, ritualurile pentru echinocţiul de primăvară au suferit o transmutaţie, chiar dacă s-au păstrat în subconştientul colectiv. Focuri se aprindeau în vechime, pentru a arde iarnă şi a renaşte, prin căldură, spiritul primăverii. Obiceiul a fost asimilat în creştinismul românesc sub formă Focurilor Sfinţilor.
Se crede că focurile şi rugăciunile sfinţilor ajută la depăşirea momentului crucial al echinocţiului, înclinând favorabil echilibrul dintre lumina şi întuneric.
Se marchează astfel în chip ritualic un fenomen astronomic obişnuit, dar care dă direcţia pentru activităţi omeneşti specifice.
Cu prilejul echinocţiului se sărbătoreşte şi pornirea plugului, moment consacrat în mai toate culturile lumii, indiferent de religie.
Tradițional, momentul Echinocțiului este un moment de armonie și echilibru, în care ziua și noaptea sunt într-o perfectă balanță.
Ehinocţiul de primăvară simbolizează creaţia, solstiţiul de vară apogeul, echinocţiul de toamnă începerea perioadei de resorbţie şi solstiţiul de iarnă perioada de conservare, care echivalează cu momentul de pregătire pentru un nou ciclu temporal.
Astrologii susţin că momentul când ziua devine egală cu noaptea simbolizează o stare de armonie, de transformare profundă atât a naturii exterioare, cât şi o transformare benefică a naturii noastre umane. În perioada echinocţiului de primăvară totul se trezeşte la viaţă, tinde să iasă la suprafaţă, să se bucure de energiile profunde ale primăverii.
