Ziarul electronic al arădenilor

Două grupuri de migranţi au fost prinse cu ajutorul unei drone de observare a frontierei

Două grupuri de migranţi au fost prinse de poliţiştii de frontieră arădeni cu ajutorul unei drone de observare care are cameră de supraveghere cu termoviziune, în timp ce alţi migranţi au fost prinşi ascunşi în două autovehicule verificate la PTF Nădlac II.

„În cadrul acţiunilor specifice de supraveghere a frontierei de stat derulate în zona de competenţă, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au observat, cu ajutorul dronei din dotare, în apropierea liniei de frontieră, două grupuri de persoane care se deplasau pe jos pe direcţia statului vecin. Imediat echipe mobile s-au deplasat la faţa locului şi au procedat la interceptarea persoanelor respective, care au fost conduse la sediul sectorului pentru verificări“, a informat, marţi, Poliţia de Frontieră Arad.

Conform sursei citate, este vorba de 16 migranţi din Pakistan, India, Etiopia şi Eritreea, care au intrat legal în România „şi intenţionau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Vestul Europei“.

Totodată, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, în timp ce erau verificate un camion condus de un turc şi un autoturism condus de un român, au fost găsiţi ascunşi şapte migranţi. Şoferul turc transporta piese auto în Cehia, iar şoferul autoturismului mergea în Germania.

„În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă al automarfarului şi în portbagajul autoturismului, în total şapte cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Etiopia, Sri Lanka şi Somalia, intraţi legal în România“, arată sursa citată.

Toţi migranţii sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar cei doi şoferi, pentru trafic de migranţi.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.