La Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu a fost întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat, care nu a respectat măsura izolării la domiciliu, după ce revenit în țară din Anglia.
Dosarul a fost deschis pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu.
„În actul de sesizare s-a reţinut că un cetăţean român care a venit din Anglia în data de 17.03.2020 şi care trebuia să stea în izolare la domiciliu în perioada 18.03 – 01.04.2020 nu a fost găsit la domiciliu, la verificarea efectuată de lucrătorii de poliţie“, se arată într-un comunicat de presă remis, marţi, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.
Ulterior, bărbatul a fost găsit de poliţişti şi dus într-un centru unde a fost plasat în carantină instituţionalizată, sub pază.
Acesta este al patrulea dosar pentru zădărnicirea combaterii bolilor deschis în judeţul Arad, iar alte două persoane sunt cercetate pentru fals în declaraţii, după ce au minţit la graniţă că au venit din Germania, deşi veneau din Italia.