Doi bărbaţi au fost răniţi iar traficul a fost afectat pe autostrada A1, în apropiere de Pecica, după ce un camion şi un microbuz de marfă s-au ciocnit.
Evenimentul rutier a avut loc marți, în jurul orei 6.15. „Pompierii militari arădeni au fost solicitaţi să intervină în urma producerii unui accident rutier în care au fost implicate un autocamion şi o autoutilitară, pe A1, în apropierea nodului rutier Pecica. La locul evenimentului, a intervenit echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Arad şi o ambulanţă SAJ. În urma accidentului, au rezultat două victime, conştiente, cooperante şi neîncarcerate. În urma evaluării medicale, ambele persoane au fost transportate la spital”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara au declarat, pentru Agerpres, că accidentul a avut loc la kilometrul 554+900 pe sensul de mers Pecica – Nădlac.
Referitor la victime, reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Arad au transmis că este vorba de un bărbat de 50 de ani, şofer al microbuzului, care a suferit cu traumatism craniocerebral, şi pasagerul din dreapta, un bărbat de 54 ani, tot cu traumatism craniocerebral.
foto: DRDP Timișoara