Ziarul electronic al arădenilor

Dispozitive pentru dezinfectat mâinile, montate în staţiile de tramvai din Arad

Compania de Transport Public a montat, în câteva stații de tramvai din municipiu, dispozitive pentru dezinfectat mâinile, concepute şi fabricate la Arad, care au pedală pentru acţionarea pompei şi nu trebuie atinse cu mâinile de către utilizatori.

Primarul Aradului, Călin Bibarţ, a declarat, vineri, că primele dispozitive cu gel dezinfectant au fost deja amplasate în centrul oraşului, respectiv în două staţii din zona Podgoria, la staţia de la Gară, de la Primărie şi la cea de la Teatrul Clasic „Ioan Slavici“.

„Se montează în staţiile de transport în comun dispozitive cu dezinfectant pentru mâini. Ele sunt concepute în mod ingenios, cu un mod de acţionare ce elimină contactul mâinilor cu dispozitivul. Şi suntem cu atât mai mulţumiţi cu cât dispozitivul este conceput şi realizat de o firmă arădeană“, a declarat Bibarţ.

Echipamentele cumpărate de municipalitate sunt din inox, au pedală mecanică care este acţionată cu piciorul şi costă 790 de lei bucata.

Totodată, începând de vineri, sunt instalate dozatoare de gel dezinfectant în tramvaie şi autobuze. În total, vor fi montate 150 de dozatoare, amplasate la urcarea în mijlocul de transport în comun.

foto: Primăria Municipiului Arad

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.