Ziarul electronic al arădenilor

Dana Olar, primul medic din Arad vaccinat împotriva COVID-19. „Am sperat la acest vaccin“

Campania de vaccinare împotriva COVID-19 a început, luni dimineaţă, în judeţul Arad în cinci centre special amenajate, iar primul cadru medical imunizat este Dana Olar, medic pneumolog de peste 40 de ani, aflat în linia întâi în lupta cu virusul încă de la apariţia primelor cazuri de îmbolnăvire.

Dana Olar a declarat că a avut speranţe să apară un vaccin încă de la primul pacient pe care l-a tratat şi a spus că nu a avut nicio reţinere să accepte imunizarea cu serul apărut recent.

„Sunt foarte fericită astăzi pentru că am așteptat această zi de zece luni, din luna martie, de când am început să tratăm pacienți diagnosticați cu COVID-19. Chiar dacă respectăm toate măsurile de prevenție – dezinfectarea și spălarea mâinilor cât mai des, purtăm măști, distanțarea socială…, din păcate constatăm că virusul continuă să se propage. Eu cred că singura măsură logică și eficientă o reprezintă vaccinarea, imunizarea. De la primul pacient COVID-19 pe care l-am tratat, am sperat la acest vaccin. Nu am nicio îndoială că e eficient. A fost o simplă înţepătură, nimic deosebit faţă de un vaccin antigripal. Acum nu putem decât să sperăm că se va sfârşi această pandemie, care ne-a bulversat vieţile. Chiar dacă ne vaccinăm, vom păstra toate măsurile de siguranţă, mască, distanţare, dezinfecţie cât mai frecventă“, a spus Dana Olar, medic-șef al Secției Pneumologie.

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, Horea Timiş, a declarat că în judeţ au fost aduse, luni dimineaţă, 670 de doze de vaccin, de la centrul regional din Timişoara.

„Pentru prima zi de vaccinare avem programate 200 de cadre medicale, iar pe platforma online s-au înscris, până acum, aproximativ 800. Al şaselea centru de vaccinare va fi deschis tot în cursul zilei de astăzi, este vorba de un centru în care vor primi vaccin cadrele medicale care lucrează în sistemul privat“, a spus Timiş.

Primul rapel pentru cei imunizaţi luni a fost programat pentru 25 ianuarie.

La nivelul Spitalului Județean s-au amenajat patru puncte de vaccinare – în clădirea din strada Stephan Ludwig Roth (Grădiște), în sediul central al instituției – strada Andrenyi Karoly, la fostul Spital Municipal – Piața „Mihai Viteazu“ și pe Bulevardul Revoluției, la Policlinica Dacia.

Începe campania de imunizare anti-COVID în Arad. VEZI unde sunt centrele de vaccinare

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.