Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 6 – 19 ianuarie 2025.
În Banat, în perioada 6 – 10 ianuarie, valorile termice vor fi mult mai ridicate față de normalul climatologic, cu o medie zilnică a temperaturilor maxime ce se va menține la 12…15 grade și minime în general de 4…6 grade, cu valori chiar mai ridicate în zonele de deal.
Din 11 ianuarie, vremea se va răci semnificativ, astfel că media temperaturilor maxime va scădea până spre 3…4 grade, iar minimele vor prezenta o medie regională de -3…-2 grade.
Vor fi precipitații în jurul datei de 8 ianuarie și în perioada 10 – 13 ianuarie, când sunt posibile și cantități de apă însemnate. În restul intervalului probabilitatea de apariție a acestora va fi redusă.
În Crișana, vremea se va încălzi semnificativ în perioada 6 – 10 ianuarie, când media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 12 și 15 grade, iar noaptea se vor înregistra temperaturi pozitive, media minimelor urmând a se menține la valori de 4…6 grade.
Din 11 ianuarie se va răci semnificativ, valorile termice urmând a se apropia de ce ar fi normal din punct de vedere termic în această perioadă a anului, respectiv, o medie a temperaturilor maxime de 2…3 grade și minime în general de -4…-2 grade.
Vor fi precipitații în jurul datei de 8 ianuarie și în perioada 10 – 13 ianuarie, când sunt posibile și cantități de apă însemnate. În restul intervalului probabilitatea de apariție a acestora va fi mai redusă.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.