Ziarul electronic al arădenilor

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 18 septembrie – 1 octombrie 2023.

În Banat, în prima săptămână de prognoză valorile termice nu vor avea variații semnificative de la o zi la cealaltă si se vor situa în general peste normele caracteristice perioadei, cu medii ale maximelor între 26 și 28 de grade și ale minimelor între 4 și 16 grade.

În 24 și 25 septembrie se estimează o răcire, apoi chiar dacă se va mai încălzi ușor, vremea se va menține relativ normală din punct de vedere termic, cu maxime de 24…26 de grade și minime de 10…12 grade, mediat regional.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în 19, 20 septembrie și din nou în 24 și 25 septembrie.

În Crișana, valorile termice diurne vor avea variații pe tot parcursul intevalului, astfel că mediile acestora vor fi cele mai coborâte, respectiv de 26 de grade, în 19, 20, 24, 25, 30 septembrie și 1 octombrie, iar în rest se vor situa între 27 și 29 de grade, caracterizând o vreme mai caldă decât în mod normal perioadei.

Temperaturile minime se vor situa în jurul a 14 grade în prima săptămână de prognoză, apoi vor scădea treptat până la 10 grade mediat regional.

Sunt prognozate ploi în perioada 18 – 21 septembrie și din nou în 24 și 25 septembrie.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.